Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, a ratat a doua oară câştigarea turneului de la Roland Garros, după ce a pierdut, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 4-6, 3-6, a doua finală disputată în carieră, cu Jelena Ostapenko.

Articolul continua dupa recomandari

Halep a condus cu 3-0 în setul al doilea şi cu 3-1 în decisiv, dar a trebuit să se recunoască învinsă de jocul mereu la limita dintre punct şi greşeală al adversarei de 20 de ani. Sâmbătă, riscul a avut câştig de cauză în faţa evoluţiei defensive, elaborate a Simonei Halep 

Jocul sportivei letone de 20 de ani este un veritabil montagne-russe. Seriile de mingi nereturnabile alternează firesc pentru ea cu cele ale erorilor, într-o succesiune care nu o perturbă. De partea cealaltă a fileului, Simona Halep a făcut risipă de energie ca de obicei pentru a acoperi cât mai bine terenul, a folosit bogatul său arsenal de lovituri. Ca să mai oprească din agresiune, ea a dat înălţime mingilor, fiind soluţia care a mai încurcat-o Ostapenko. 

Agresivitatea pozitivă a Jelenei Ostapenko s-a stins destul de repede în primul set al finalei de la Paris, pentru a se reaprinde în cel de-al doilea. Jocul "bubuit" al ei a produs pagube în apărarea Simonei Halep la începutul meciului, apoi tânăra letonă a risipit cu erori neforţate aproape de două ori mai repede decât a construit. Jocul ei riscant a redevenit eficient după ce Halep a avut câteva posibilităţi de 4-0, în setul al doilea. De data aceasta, Halep nu a mai putut să-l contracareze şi să evite eşecul.

Ostapenko a început cum era de aşteptat, tare, cu lovituri puternice, destabilizatoare, şi a obţinut un break la 0, în ghemul I. Halep s-a apărat mai bine, a liftat mingile mai mult şi a revenit cu rebreak, profitând şi de câteva greşeli neforţate ale adversarei. Au umat două ghemuri în care cele două sportive şi-au fructificat serviciul. Seria break-rebreak s-a repetat la scorul de 2-2, după un scenariu asemănător. Halep a salvat apoi o minge break, pentru a trece din nou în avantaj, cu 4-3. Letona a egalat, pe propiul serviciu, dar Halep a preluat din nou conducerea, cu 5-4. Jucătoarea română a făcut imediat break-ul de 6-4 şi a câştigat primul set în 36 de minute.

La începutul setului secund, Halep a fost condusă din nou cu 0-40 pe serviciul ei. Însă de data aceasta românca a revenit şi a câştigat ghemul, apoi a realizat un break, consolidat de un serviciu destul de bun, chiar dacă a fost egalată când a condus cu 40-0. La 3-0, jucătoarea din Constanţa a ratat trei mingi de break, permiţându-i adversarei să puncteze pe tabelă. Scăpată de un 0-4, probabil decisiv în stabilirea câştigătoarei finalei, Ostapenko s-a impus pe serviciul jucătoarei române, a întors apoi un 15-40 şi a egalat la 3. Momentul bun al letonei a continuat cu un al patrulea ghem la rând, un break, anulat de un rebreak al româncei. Jucătoarea de pe locul 47 a câştigat şi ghemul următor, rebreak la 0, şi pe al zecelea al setului, egalând cu 6-4, după alte 50 de minute de joc.

În decisiv, cele două sportive şi-a fructificat serviciul până al 2-1 pentru Simona Halep, când românca a obţinut un break, ridicând avantajul la 3-1. Ostapenko a revenit cu rebreak, înainte de a egala la 3. În ghemul următor, pe serviciul Simonei Halep, fileul a schimbat în teren traiectoria unei mingi care urma să ajungă în aut, trimisă de letonă, iar scorul a devenit 4-3 pentru ea. A fost, probabil, momentul decisiv, pentru că Jelena Ostapenko nu a mai putut fi împiedicată să devină campioană la 20 de ani. Ea a câştigat decisivul, cu 6-3, după două ore de joc.

Pentru Simona Halep, aceasta a fost a 25-a finală din carieră, a doua de Grand Slam şi de la Roland Garros. Halep a ajuns, în 2014, în aceeaşi fază, la Porte D'Auteuil, fiind învinsă şi atunci, de Maria Şarapova, cu 6-4, 6-7 (5), 6-4.

Halep va primi, ca finalistă, cel mai mare premiu din carieră, de 1.060.000 de euro. Cupa Suzanne Lenglen îi aduce Jelenei Ostapenko un premiu dublu, de 2,1 milioane de euro.

Halep va urca pe locul 2 WTA în clasamentul ce va fi publicat luni.

LIVE TEXT

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 4-6, 3-6! BREAK, SET, MECI OSTAPENKO! Simona pierde a doua finală la Roland Garros! 

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 4-6, 3-5! Un singur game şi Ostapenko e campioană la Roland Garros! Simona serveşte pentru a rămâne în meci!

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 4-6, 3-4! BREAK OSTAPENKO! La 30-40, Ostapenko a trimis un rever care se ducea un metru afară, dar mingea a prins fileul şi datorită forţei loviturilor letonei, a căzut în teren. Astfel, Simona, ca şi în setul doi, cînd a avut 3-0, e întoarsă de la 3-1. Ostapenko serveşte pentru 5-3 şi un singur game de câştigarea finalei!

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 4-6, 3-3. Ostapenko e jucătoarea care riscă mai mult şi ca atare face mai multe puncte. E jucătoarea cu moralul la cote maxime!

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 4-6, 3-2! REBREAK OSTAPENKO! Tensiunea e imensă, Simona nu găseşte soluţii în faţa unei jucătoare care pur şi simplu pocneţte orice minge, cu o forţă de necrezut!

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 4-6, 3-1! BREAK SIMONA! Halep a ales să joace moale, lung şi înalt, Ostapenko a greşit şi acum e esenţial ca românca să nu piardă serviciul!

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 4-6, 2-1. Un game ceva mai liniştit pe serviciul Simonei, primul după o lungă serie în care Ostapenko a părut că scade nivelul, că se resimte fizic după un joc atât de mult bazat pe forţă!

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 4-6, 1-1. Ostapenko închide game-ul cu un as. Loveşte violent din toate poziţiile, are un nivel de încredere incredibil!

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 4-6, 1-0. Simona salvează două mingi de break şi reuşeşte să păstreze serviciul. Decisivul începe la fel de tensionat ca restul partidei.

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 4-6! SET OSTAPENKO! SE JOACĂ DECISIV! Letona a revenit de la 0-3 şi a reuşit să ducă finala în setul al treilea! Simona are nevoie de o revenire, în condiţiile în care oponenta ei e pe val în ceea ce priveşte încrederea şi loveşte din ce în ce mai dezinvolt!

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 4-5! REBREAK OSTAPENKO! Simona nu reuşeşte sa păstreze serviciul. Ostapenko serveşte pentru set.

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 4-4! REBREAK SIMONA! Românca pune capăt seriei excelenta a adversarei, dar are nevoie să ţină serviciul acum!

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 3-4! BREAK OSTAPENKO! Simona trece prin cea mai dificilă perioadă a finalei. Nivelul ei a scăzut şi i-a dat adversarei şansa să revină. Patru game-uri consecutive reuşite de letonă, care s-a încărcat din nou cu un moral puternic.

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 3-3. INCREDIBIL! Simona a avut două mingi de break şi pe ambele le-a irosit cu greşeli neforţate. Trei game-uri consecutive reuşite de letonă în acest set doi.

HALEP / OSTAPENKO 6-4, 3-2! BREAK Ostapenko. Scăpată din situaţia ingrată de a fi condusă cu 4-0, după ce a salvat trei mingi de break, Ostapenko a prins din nou curaj şi a lovit tare, la risc, pe serviciul Simonei. A reuşit break-ul şi cu serviciu are şansa de 3-3.

HALEP - OSTAPENKO 6-4,3-1! Şansă imensă irosită de Simona de a se desprinde la 4-0. A avut trei mingi de break, toate salvate de adversara sa.

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 3-0! Simona a condus cu 40-0, dar Ostapenko a avut o răbufnire şi a egalat. Până la urmă însă, românca a luat game-ul jucând excelent cu primul serviciu ultimele două puncte.

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 2-0! BREAK SIMONA! Ostapenko a salvat două mingi de break, dar la a treia a cedat. Letona e din ce în ce mai nervoasă şi se înmulţesc greşelile de partea ei.

HALEP - OSTAPENKO 6-4, 1-0! Simona revine de la 0-40 pe serviciul propriu şi reuşeşte să câştige un game de moral, cel inaugural din setul al doilea!

HALEP - OSTAPENKO 6-4! BREAK ŞI SET SIMONA! Excepţională în acest ultim game din primul set Simona, care a reuşit să reziste serviciului letonei. Ostapenko a cedat mai ales mental!

HALEP - OSTAPENKO 5-4! Simona revine de la 0-30, apoi închide game-ul cu un punct jucat foarte inteligent . E prima oară în acest meci când reuşeşte să o destabilizeze pe oponenta sa.

HALEP - OSTAPENKO 4-4! Simona nu găseşte încă soluţii pentru jocul liniar, dar în forţă, al adversarei. Ostapenko dă tare în toate mingile, Simona nu îşi asumă niciun risc.

HALEP - OSTAPENKO 4-3! Simona a salvat o minge de break, după ce condusese cu 40-15! A reuşit însă două ultime servicii excelente, cu primul, şi a păstrat avantajul!

HALEP - OSTAPENKO 3-3! REBREAK la zero pentru Simona! Cu cât lungeşte mai mult schimburile, cu atît o obligă pe Ostapenko să greşească! 

HALEP - OSTAPENKO 2-3! BREAK OSTAPENKO! Simona serveşte moale, parcă a început săs e teamă de loviturile curajoase ale oponentei sale. Aceasta dă pur şi simplu cu toată forţa în orice minge şi nu greşeşte! Nivelul de încredere al jucătoarei de 20 de ani este la cote maxime! Simona e calmă, dar încă nu are soluţii pentru loviturile în forţă ale adversarei.

HALEP - OSTAPENKO 2-2. Letona îşi face serviciul jucând liniar, dar servind foarte dur!

HALEP - OSTAPENKO 2-1! Game la zero pentru Simona, care a servit solid şi a înghesuit-o pe adversara sa cu lovituri puternice! Ostapenko a continuat să dea tare şi a greşit, de două ori trimiţând dincolo de linia de fund.

HALEP - OSTAPENKO 1-1! REBREAK Simona! Simona revine imediat şi recuperează ce a pierdut la primul game pe serviciu. Ostapenko n-a jucat nici ea cu primul serviciu, iar Simona a profitat!

HALEP - OSTAPENKO 0-1! BREAK Ostapenko! Letona începe senzaţional finala, cu break la zero. Simona a făcut o dublă greşeală şi a jucat restul punctelor doar cu serviciul doi. Adversara ei a părut în transă, lovind extrem de puternic în toate mingile!

16:03 - Simona Halep e prezentată prima şi iese de la vestiare înaintea Jelenei Ostapenko. E primită cu urale, în tribune fiind sute de români. Înainte de a începe încălzirea, cele două finaliste se fotografiază la centrul terenului, apoi urmează tragerea la sorţi. Simona va sevi prima.

Învingătoarea finalei de la Paris va primi 2,1 milioane de euro şi 2000 de puncte în clasmentul WTA.

În mai puţin de 10 minute cele două jucătoare şi vor face apariţia pe arena Phillipe Chatrier. Este prima întâlnire directă dintre cele două.

Ştirea iniţială

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, va disputa sâmbătă (de la ora 16,00) finala turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, contra letonei Jelena Ostapenko, o finală cu miză dublă pentru reprezentanta noastră, primul său titlu de Grand Slam şi fotoliul de lider al clasamentului WTA.

 Halep (25 ani), a treia favorită a turneului parizian, este deja consacrată ca jucătoare de top, dar, ca alte vedete ale tenisului feminin de azi, Caroline Wozniacki sau Karolina Pliskova, nu are încă un titlu de Mare Şlem în palmares.

 Simona a fost foarte aproape de el în 2014, tot la Roland Garros, dar Maria Şarapova a învins-o cu 6-4, 6-7, 6-4 în finală. Halep a mai fost aproape în 2014 la Wimbledon (semifinală) şi în 2015 la US Open (tot semifinală).

 Acum va întâlni o jucătoare de doar 20 de ani, care ocupa locul 47 la debutul turneului, iar acest lucru precum şi nivelul jocului arătat de Simona pe zgură, la Madrid (titlul cucerit), Roma (finalistă) şi Roland Garros, o face favorită la câştigarea trofeului Suzanne Lenglen.

Totuşi, finala nu este câştigată dinainte, iar Ostapenko, în ciuda lipsei sale de experienţă şi a faptului că nu are niciun titlu în palmares (trei finale pierdute), este o jucătoare redutabilă, cu o forţă neobişnuită la lovitura de dreapta (245 de winners în cele şase meciuri de la Paris) şi entuziasmul unei sportive care nu are nimic de pierdut.

Puterea mentală arătată de Halep în ultima perioadă, un rezultat al colaborării excelente cu antrenorul Darren Cahill, cel care i-a mai pregătit pe Lleyton Hewitt şi Andre Agassi, este un alt atu major al Simonei, care nu a pierdut decât un meci din ultimele 17 jucate pe zgură (finala de la Roma, în mare măsură şi din cauza unei accidentări).

Halep a făcut dovada mentalului său excelent în sfertul cu Elina Svitolina, în care a reuşit să revină de la 3-6, 1-5, salvând minge de meci, pentru a câştigat cu 7-6 (6), 6-0.

Ostapenko, care poate deveni prima câştigătoare a turneului fără a fi cap de serie din 1933, este prima letonă care joacă o finală de Grand Slam. Ea a mai jucat trei finale în circuitul WTA (2015 - Quebec City, 2016 - Doha, 2017 - Charleston) şi nu a câştigat niciuna.

În schimb, Halep a ajuns la a 25-a finală din carieră, până acum având 15 titluri cucerite. Simona a obţinut şase titluri în 2013, la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, două în 2014, la Doha şi Bucureşti, trei în 2015, Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, Bucureşti şi Montreal, iar anul acesta a câştigat la Madrid.

Halep a mai jucat nouă finale, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, iar în 2017 la Roma.

Halep poate deveni prima româncă după Virginia Ruzici (1978), actualul său manager, care câştigă trofeul la Roland Garros.

Finalista se va alege cu 1.060.000 euro şi 1.300 de puncte WTA, iar câştigătoarea va fi recompensată cu 2.100.000 euro şi 2.000 de puncte WTA.

Sursă: Agerpres.ro


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.