LIVE UPDATE Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 12, a câştigat, vineri, proba de dublu din cadrul turneului US Open, impunându-se cu scorul de 6-4, 6-3 în finala cu spaniolii Feliciano Lopez/Marc Lopez, favoriţi 11.

Articolul continua dupa recomandari

Tecău este al doilea român care obţine trofeul la dublu la US Open, după Ilie Năstase, care s-a impus în proba de dublu în 1975, alături de Jimmy Connors. Năstase a câştigat turneul şi la simplu, în 1972.

În primul set, adjudecat de Tecău şi Rojer în 40 de minute, românul şi colegul său au făcut break de două ori, iar adversarii lor o dată. Horia Tecău au câştigat meciul după un al doilea set de 45 de minute, în care au reuşit un break.

Cei doi învingători au obţinut câte 2000 de puncte, iar finaliştii câte 1200 de puncte. Echipa câştigătoare va primi 675.000 de dolari, iar cea învinsă 340.000 de dolari.

Din 2014 până în prezent, Tecău şi Rojer au câştigat 16 trofee, între care şi turneul de la Wimbledon în 2015.

Horia Tecău a mai jucat trei finale de Grand Slam de dublu, la Wimbledon, în 2010, 2011 şi 2012, când făcea pereche cu suedezul Robert Lindstedt. Cei doi au pierdut finalele respective.

În 2017, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-au impus şi la Dubai, Geneva şi Winston-Salem.

Desfășurarea LIVE TEXT a meciului:

Update ora 20:43 - Victorie pentru pentru Horia Tecău și Jean-Julian Rojer! Sunt CAMPIONI la US Open! Tecău și Rojer au reușit să se impună pe serviciul românului, câștigând și setul doi cu 6-3.

Update ora 20:40 - Scor 5-3 în setul 2. Servește Tecău.

Update ora 20:36  - Rojer își câștigă serviciul și scorul este 5-2.

Update ora 20:31 - Un nou game disputat, pe serviciul lui Tecău, este adjudecat de român și de olandez, scor 4-1.

Update ora 20:24 - Un nou break pentru Tecău și Rojer, scor 3-1.

Update ora 20:21 - Românul și olandezul conduc cu 2-1.

Update ora 20:13 - Cuplul Tecău/Rojer își adjudecă în final primul game al setului secund, scor 1-0.

Update ora 20:08 - Unul dintre cel mai spectaculos schimb de mingi din acest meci a fost adjudecat de cuplul spaniol. Primul game al setului doi este extrem de disputat, ambele echipe trecând în avantaj.

Update ora 20:00 - Cuplul Tecău/Rojer își adjudecă primul set, scor 6-4, după ce au mai reușit un break.

Update ora 19:50 - Tecău și Rojer revin în forță, reușind un rebreak. Scorul este 4-4.

Update ora 19:45  - După ce și-au câștigat serviciul foarte ușor, spaniolii au realizat primul break, pe serviciul lui Tecău, și au preluat conducerea, scor 4-3 pentru perechea Lopez/Lopez. Tot ei urmează la serviciu.

Update ora 19:40 - Game-ul 5, pe serviciului perechii Tecău/Rojer, a fost extrem de disputat. Ibericii au avut șansa unui break, însă românul a reușit să o anuleze. Cuplul româno-olandez continuă să conducă pe tabelă, scor 3-2.

Update ora 19:32 - Tecău și Rojer au avut prima șansă de break, dar au ratat-o și cei doi iberici s-au impus pe propriul serviciu.

Update ora 19:24 - Cele două perechi și-au câștigat serviciul, scorul fiind 1-1.

Update ora 19:20 - Meciul a început. Servește echipa Rojer/Tecău.

Update ora 19:00 - Horia Tecău a declarat, înainte de meci, că își cunoaște foarte bine adversarii din această seară și că are deja un plan bine stabilit pentru meciul din finala de dublu de la US Open.

La rândul său, olandezul Jean-Julien Rojer a declarat că vor încerca să dea tot ce au mai bun pentru a-și asigura victoria.

Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 12, joacă, vineri, în finala probei de dublu de la US Open, contra spaniolilor Feliciano Lopez/Marc Lopez, favoriţi 11, în primul meci de pe arena Arthur Ashe, de la ora 19.00.

Perechea Tecău/Rojer s-a calificat trecând în semifinale de principalii favoriţi ai acestei probe de dublu, Henri Kontinen/John Peers, după un meci care a durat două ore şi opt minute.

Meciul este transmis, LIVE, de Antena 1.