Simona Halep s-a declarat profund afectată de pierderea celei de-a doua finale jucate la Roland Garros, ea spunând că "doare foarte tare" şi că are nevoie de timp să treacă peste.

Articolul continua dupa recomandari

"Nu am spus că sunt favorită, pentru că nu ştii niciodată cum o să fie cu jucătoarele tinere, de acest fel, care lovesc tot. Cred că doare mai rău, pentru că acum realizez ce s-a întâmplat. În urmă cu trei ani, era ceva nou. Acum ştiu şi doare mult şi am nevoie de timp să trec peste", le-a spus ea jurnaliştilor străini.

Ea a lăudat evoluţia adversarei ei, Jelena Ostapenko, spunând că este o învingătoare merituoasă.

"Cred că a fost un turneu bun, să joci finala este extraordinar. Tot creditul pentru ea, a jucat foarte bine, a lovit foarte puternic, la unele puncte am fost doar spectatoare pe teren, aşa că a meritat să câştige. Dă în toate mingile, are un singur ritm. Sunt jucătoare ca ea şi altele ca mine, care vor să simtă ritmul, să simţim jocul. Ele doar intră şi joacă. Este un moment greu pentru mine, dar cu timpul o să treacă. O să continui să muncesc, pentru că vreau să repet ce am făcut la acest turneu. Nu cred că am făcut ceva prea greşit azi, cred că am jucat ok, bine, dar cred că mi-a lipsit un pic de noroc, toate punctele, toate neţurile, totul a fost de partea ei. A meritat să câştige, a jucat foarte bine şi în momentele grele, când am condus cu set şi 3-0. Am fost acolo, dar am pierdut, nu pot să schimb nimic, aşa că merg înainte. Nu cred că a schimbat ceva în meci, a avut un singur joc, uneori mingile erau doi metri afară, altădată erau în teren şi nu le puteam atinge. A fost mai bună ca mine. Din punct de vedere emoţional, a fost greu în ultimele 24 de ore dinaintea finalei, pentru că eram foarte aproape de a lua primul Grand Slam şi locul I WTA. Cred că toată lumea are astfel de momente. Sper să mai am multe momente din acestea, de asta am muncit 20 de ani", a mai spus Halep.

Întrebată de un jurnalist român care a fost tactica ei în acest meci, Halep a părut deranjată, răspunzând: "Chiar trebuie să vorbim despre tactică, acum? Nu ştiu tactica... A jucat foarte bine şi a lovit bine de tot atunci când a trebuit."

Halep le-a spus jurnaliştilor români că nu consideră că ea a pierdut meciul cu Ostapenko, ci adversara ei l-a câştigat.

"Glezna nu m-a deranjat în timpul meciului. Am fost emoţionată, dar am lăsat emoţiile deoparte când am intrat pe teren şi am început să simt jocul şi mingea. Consider că nu am pierdut meciul, consider că m-a bătut astăzi. Sunt mulţumită de ceea ce a fost, dar foarte tristă că nu am putut să închei atunci când am condus. Nu a fost acela momentul decisiv (n.r. - la 3-0 în setul secund), pentru că am avut şi 3-1 în al treilea set, am avut şi atunci mai multe oportunităţi. Nu am cedat, nu am căzut mental în setul trei, nu s-a întâmplat nimic, doar că a jucat ea mai bine. Cred că atunci a jucat ea mai bine, a jucat fără teamă, fără nimic care să o reţină şi din punctul meu de vedere a fost noroc din partea ei la nişte linii şi m-a demoralizat pe mine. Nu mă mai gândesc la 2014, e demult, nici la ziua de astăzi nu o să mă mai gândesc prea mult, vreau să-mi iau un pic de pauză şi după aia vedem ce va fi. Urmează o pauză, apoi tenis, turnee. Dar momentan nu vreau să mă gândesc la ce am făcut", a spus ea. 

Trăgând linie după sezonul pe zgură, Halep este mulţumită în general de evoluţiile ei, însă păstrează gustul amar al înfrângerii de la Paris.

"Am jucat meciuri foarte grele, meciuri foarte bune, am câştigat împotriva unor jucătoare destul de bune, am făcut finală de Grand Slam, ceea ce cred că nu e un lucru mic. Am ajuns din nou pe locul 2. Cred că e o performanţă mare ceea ce am făcut pe zgură anul acesta, am jucat maxim la toate ultimele trei turnee. Aş fi fost bucurosă dacă la Stuttgart aş fi ştiut asta, dacă ţinem cont cum a început anul. Venind aici cu accidentare, nu m-am gândit prea mult, am făcut faţă mental foarte, foarte bine, nu pot să fiu supărată că nu am făcut ceva anume. Sunt supărată că am pierdut şi asta doare tot timpul", a concluzionat ea.

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, a ratat câştigarea turneului de la Roland Garros, după ce a pierdut, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 4-6, 3-6, a doua finală disputată în carieră, cu Jelena Ostapenko. Letona, numărul 47 WTA, câştigat primul ei trofeu ca profesionistă, la câteva zile după ce a împlinit 20 de ani.

Sursa: News.ro