Cătălina Ponor şi-a încheiat cariera în Mexic, la concursul "Abierto Mexicano de Gimnasia". Cuprinsă de emoţii, gimnasta de 30 de ani a primit aplauzele publicului, la urcarea pe podium.

 

Articolul continua dupa recomandari

Cătălina Ponor a participat la ultimul său concurs alături de Vlad Cotuna. Românca a luat medalia de argint, totalizând 40.300 puncte, iar pe podium a urcat împreună cu Yessenia Ferrera şi Angelina Melnikova. La premiere, Cătălina Ponor a fost aplaudă minute în şir de miile de spectatori.

După concurs, tânăra de 30 de ani a scris un mesaj emoţionant pe Facebook:

"Şi aşa am încheiat o carieră de 26 de ani!
Multumesc domnul Lucian Sandu pentru faptul ca ati fost langa mine timp de 15 ani si ati rămas pana la final fara sa ma dezamăgiți. Multumesc tuturor celor care ati stat alaturi de mine si pentru toata încurajarea si suportul acordat! Multumesc Mexic pentru toata iubirea pe care am primit-o azi la concurs. Maine urmează Gala si partea cea mai frumoasa in care toti ne distram si lumea ne poate vedea si altfel decat in competiții! Va multumesc si va iubesc!"

Sursa: Facebook/Catalina Ponor

Românca şi-a anunţat retragerea încă din luna octombrie, lal Campionatul Mondial de la Montreal. 

Cătălina Ponor a pus capăt unei cariere de 26 de ani în gimnastică, răsplătită cu 23 de medalii la marile competiţii: 5 la Jocurile Olimpice, 5 la Campionatele Mondiale şi 13 la Europene.