20 de români aşteaptă un transplant de plămâni ca să rămână în viaţă. România a deschis, pe hârtie, un singur Centru specializat pentru astfel de operaţii, dar nu funcţionează. Fostul ministru al Sănătăţii a refuzat deschiderea lui pentru că nu exista suficient personal şi nici aparatură pentru îngrijirile de după intervenţii. S-a ales cu plângere penală şi critici violente în campania electorală. Acum, noul şef al sistemului sanitar îi dă dreptate şi fostul ministru anunţă că-i dă în judecată pe cei care l-au calomniat. În mijlocul scandalului, rămân bolnavii.

-Să se gândească la oameni care abia răsuflă! Vreau să trăiesc pentru familie!
Este mesajul pe care Constantin îl transmite celor care ar putea să-i dea o şansă la viaţă. Omul suferă de boală pulmonară obstructivă cronică şi are nevoie de transplant de plămâni. Mai ales că acum organele lui mai funcţionează doar la 20% din capacitate.
-Am fost pus pe lista de aşteptare de un an de zile şi aşteptăm de un an de zile.

Articolul continua dupa recomandari

De mai bine de un an, singurul centru de transplatnt pulmonar din ţara noastră, cel de la spitalul Sfânta Maria, se deschide doar din vorbe. Alţi 19 români aşteaptă să înceapă operaţiile, asta în condiţiile în care, spun pacienţii, nici măcar la AKH, în Viena, spitalul unde până acum erau transplantaţi şi conaţionalii noştri, nu mai vrea să-i primească nimeni. Motivul: România nu are încă un acord cu Eurotransplant.
-Sperăm să se înceapă, chiar eram îngrijorat de treaba asta, că nu se mai zice nimic, nu se mai vorbeşte nimic...

Dar, la Sf. Maria mai sunt încă probleme, aşa că centrul rămâne închis.
-Faptul că noi la momentul de faţă noi nu avem niciun specialist angajat al acelui spital care să fi făcut vreodată transplant în mod independent este un alt fapt de care eu trebuie să ţin cont şi eu sunt chirurg şi ştiu exact despre ce vorbesc.

O investiţie de peste zece milioane de euro zace neexploatată aici la Spitalul Sfânta Maria din Capitală. De ce? Răspunsul, pe scurt este foarte simplu. De patru ani şi până acum atât autorităţile sanitare cât şi cele locale dar şi conducerea unităţii nu s-au putut organiza astfel încât centrul de transplant pulmonar, să fie funcţional.

Un raport de control al inspecţiei sanitare de stat, de pe vremea fostului ministru al sănătăţii, Vlad Voiculescu vorbeşte chiar despre nereguli grave în ceea ce priveşte igiena din clinică şi compartimentarea defectuasă ce ar pune în pericol vieţile pacienţilor după transplant. Acum, Voiculescu a anunţat că-i va da în judecată atât pe primarul Capitalei cât şi pe managerul spitalului pentru calomnie.

Surse din interiorul Agenţiei Naţionale de Transplant susţin că şi acreditarea centrului s-ar fi făcut necorespunzător în doar 24 de ore. Am cerut lămuriri de la şefii aceste instituţii, dar ei ne-au răspusns scurt, în scris.

Primarul general al Capitalei urmează să aibă o întâlnire cu ministrul Sănătăţii pe tema Centrului de Transplant pulmonar.