Preotul Cristian Pomohaci, implicat într-un imens scandal, după ce a fost acuzat de corupţie sexuală cu minori, a cântat, duminică, la Zilele comunei Oşorhei, fiind escortat şi păzit de cel puţin patru poliţişti pe tot parcursul şederii sale, scrie ebihoreanul.ro.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit sursei citate, preotul a fost primit cu aplauze de spectatori, iar acesta a vorbit, pe scena, despre situatia in care se afla: "Nu vedeţi că tau în mine ca-n brânză? Nu deşchizi un televizor să nu fie popa acolo. Vreau să vă spun ceva: Nime’ nu-l iubeşte pe Dumnezeu cum îl iubesc eu".

Spre final, după ce a interpretat un cantec religios, Pomohaci s-a adresat din nou spectatorilor: "Să ştiţi că eu slujesc într-o localitate cu populaţie preponderent maghiară şi îi iubesc. Îi iubesc pe toţi oamenii. Şi pentru că prea iubesc sunt judecat, să ştiţi!".

În recitalul său, Pomohaci - care a şi primit flori pe scenă din partea unor fane - a dedicat piese preoţilor care slujesc în altare, poliţiştilor din Oşorhei care l-au escortat şi păzit, mamelor, şi spectatorilor.

Între melodii, acesta a făcut glume cu publicul, cu orchestra şi cu organizatorii, spunând că aceştia probabil se caută în buzunare să-i mai adauge la plată fiindcă a cântat mai mult decât în mod obişnuit.

De asemenea, preotul a declarat că-i plac "femeile bărbătoase" şi a făcut glume despre lăptăresele care se apleacă atunci când trece câte vreun bărbat bine şi-l îmbie să guste din brânză.

Cristian Pomohaci a cântat până după miezul nopţii, iar apoi a plecat rapid, înconjurat de poliţişti, spre maşina care-l aştepta pe iarba parcului din Oşorhei, aproape de scenă.

Sursa: ebihoreanul.ro