Informaţie de ultimă oră în scandalul momentului. În urmă cu doar câteva minute, şeful Poliţiei Capitalei, Nicu Dragoş, dar şi adjunctul său, Marius Ştefan, au demisionat. Se pare că cei doi au renunţat la funcţii după ce au aflat că sunt cercetaţi disciplinar.

Surpriza vine la câteva ore după ce raportul cerut de Mihai Tudose şefului Poliţiei Române a ajuns pe masa prim ministrului. Bogdan Despescu a făcut azi o vizită-fulger la Guvern. Dar războiul politic de la Palatul Victoria se adânceşte în timp ce o ţară întreagă aşteaptă să afle cum un pedofil s-a ascuns, ani la rând, în Poliţia Română. Ministrul de Interne, Carmen Dan, refuză să-şi dea demisia şi îl contrazice pe premierul Mihai Tudose, cu documentele pe masă. 

Articolul continua dupa recomandari

La 24 de ore de când premierul Mihai Tudose a spus că nu o mai vrea pe Carmen Dan în Guvern, şefa de la Interne a ieşit la atac. Puţin după ora 21, într-o declaraţie de nouă minute, ministrul a anunţat că nu pleacă de la Palatul Victoria. Mărul discordiei a fost refuzul chestorului Cătălin Ioniţă de a prelua conducerea Poliţiei Române. 

Şefa de la Interne a trimis corpul de control al ministerului la Poliţia Română, deşi Mihai Tudose îi dăduse un ultimatum lui Bogdan Despescu: o analiză detaliată a anchetelor în care a fost implicat agentul Eugen Stan. 

Dar astăzi, puţin după ora prânzului, a venit surpriza: o vizită inopinată a lui Bogdan Despescu, la Palatul Victoriei. 

Până acum, Bogdan Despescu nu a avut nicio reacţie în scandalul de pedofilie din insituţia pe care o conduce.