Iar în marile oraşe, oamenii au fost surprinşi de măreţia brazilor, de ornamentele bogate dar şi de târgurile de sezon, unde pot găsit fel şi fel de bunătăţi de sezon.

 

Articolul continua dupa recomandari

Braşovul s-a transformat de aseară într.un oraş al luminii. Numărătoarea inversă a adus fericire pe chipurile tuturor celor care au asistat la momentul aprinderii iluminatului de sărbători şi a bradului din centrul oraşului. 

A urmat un spectacol pe cinste pentru braşoveni. Pe scenă a urcat şi trupa Proconsul. 

Şi Satu Mare a intrat în atmosfera de sărbătoare. 

Colindele au răsunat în întreg oraşul Târgu Mureş, sub luminile spectaculoase. Un moment aşteptat a fost şi urcarea pe scenă a Alinei Eremia. 

Iar la Alba Iulia, oamenii au rămas fără cuvinte. Pentru ei, târgul de Crăciun din Cetatea Unirii este unic. 

Anul acesta, autorităţile le-au făcut o supriză plăcută şi localnicilor din Reşiţa. Dacă în anii anteriori, ornamentele care decorau oraşul îi nemulţumeau, acum lucrurile par că s-au schimbat radical.

Iar la Galaţi a fost o petrecere de pomină. Oamenii au dansat şi s-au distrat, chiar dacă mercurul din termometre a scăzut semnificativ.