Procurorii DIICOT au ajuns la o nouă reţea de cămătari. Zeci de oameni şi-au pierdut case sau maşini, pentru că nu mai reuşeau să acopere dobânzile uriaşe. De data aceasta, suspecţii au încercat să mascheze cămătăria în contracte semnate la notar. Printre victime se află şi un portar celebru, care a fost convocat şi la Naţională!

Articolul continua dupa recomandari

O reţea întreagă  de suspecţi a fost adusă astăzi cu mascaţii la DIICOT. Printre ei şi liderul grupării, un potent om de afaceri care şi-a dorit şi mai mult decât avea deja.

Procurorii bănuiesc că suspecţii identificau persoane care aveau nevoie urgentă de  bani şi, pentru a evita posibile acuzaţii de cămătărie, încheiau cu acestea contracte notariale de împrumut. Cămătăria era mascată în dobândă. Iar împrumuturile erau girate cu bunuri scumpe, iar termenul de returnare era atât de scurt încât aproape nimeni nu reuşea să îl respecte.

Anchetatorii spun că o parte din maşinile din această curte erau folosite gaj pentru împrumuturi. De altfel, acesta era şi pricipalul scop al reţelei, şi anume ca persoana împrumutată să nu mai restituie banii.

Din reţea făcea parte şi un notar public, care încheia contractele. Iar pe fir a intrat şi un executor judecătoresc. S-a ajuns la executări silite, însă licitaţiile erau trucate. Participau la ele doar oamenii din reţea. Au obţinut maşini şi case, cu un profit de 300 la sută.

De exemplu, un imobil de 200 000 de euro a fost vândut la o astfel de licitaţie cu doar 40.000 de euro pentru a se recupera o pretinsă datorie.

Un fost portar al Stelei, nominalizat şi la Naţională a căzut şi el în plasă. La percheziții au fost descoperite importantante sume de bani în valută și lei, autoturisme de lux, precum și documente și înscrisuri doveditoare.

În total, procurorii DIICOT vor audia 37 de persoane.