Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a solicitat de urgenţă Guvernului măsuri de protecţie pentru profesori după cazul profesoarei din Teleorman care a fost umilită şi bătută de elevi.

"Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (F.S.L.I. ) cere de urgenţă Guvernului, dar şi parlamentarilor României, măsuri de protecţie pentru cadrele didactice așa cum au polițiștii și magistrații, în cazul în care sunt agresați fizic sau verbal. F.S.L.I. a depus la Parlament încă din anul 2015 un proiect de act normativ, preluat de un grup de parlamentari, prin care a cerut acest lucru și, din păcate, proiectul zace şi acum în sertarele Parlamentului. Această inițiativă a venit ca urmare a numeroaselor cazuri de violență din școli, iar până acum autoritățile nu au reușit să rezolve această problemă. F.S.L.I. este împotriva actelor de violenţă, abuz sau vandalism care au loc în orice spaţiu public, cu atât mai mult în unităţile de învăţământ. Statistici ale Ministerului Educaţiei din anul  2015 arată că în fiecare zi sunt raportate 70 de cazuri de violenţă în şcoli, victime fiind atât elevi, cât şi cadre didactice.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit cifrelor furnizate de Ministerul Educaţiei, la nivelul anului 2015, peste 19.000 de cazuri de violenţă au fost înregistrate în şcoli. Cifrele sunt însă şi mai mari, întrucât multe dintre cazuri nu sunt raportate la nivelul inspectoratelor şcolare.

Imaginile difuzate de mass-media, în care un cadru didactic din Teleorman este umilit, batjocorit şi agresat de către elevii săi, ne revoltă. Anul trecut un cadru didactic din județul Botoșani a fost lovit cu violență de un părinte chiar în fața colectivului de elevi, fiind transportat la spital. F.S.L.I. a demonstrat că este un partener real al elevilor şi al părinţilor şi, pentru că ne dorim un sistem de educaţie sănătos, atragem atenţia opiniei publice, dar şi Guvernului şi Parlamentului României, că astfel de situaţii nu trebuie să se întâmple în unitățile de învățământ. Școala trebuie să fie mediul care-i formează pe tineri pentru a fi buni cetățeni și nu un spațiu propice pentru încurajarea apariției viitorilor infractori.

F.S.L.I.solicită Inspectoratului Şcolar Teleorman, precum şi Ministerului Educaţiei să verifice ce s-a întâmplat cu exactitate în unitatea de învăţământ şi să ia măsurile care se impun, potrivit legislaţiei în vigoare.

În plus, federaţia noastră face apel la toţi factorii de decizie să dezbată iniţiativa legislativă prin care F.S.L.I. a solicitat măsuri de protecție a personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, în îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției. Considerăm că se impune un astfel de act normativ, prin care profesorii să fie protejați de posibili agresori, care ar urma să răspundă în fața legii. Astfel, cadrele didactice vor putea să se simtă în siguranţă în unităţile de învăţământ şi să îşi desfăşoare activitatea cât mai bine, pentru binele elevilor", se arată într-un comunicat al FSLI.