Produsele alimentare de la munte vor avea în curând etichete care să le ateste provenienţa. Astfel, românii vor şti de acum dacă alimentele provin într-adevăr din zone montane sau sunt doar prezentate în aşa fel încât să fie vândute mai uşor. 

Articolul continua dupa recomandari

Un kilogram de muşchi de porc se vinde cu 27 de lei, în timp ce acelaşi produs costă 40 de lei dacă are proveninenţă montană. Kaizerul e 29 de lei kilogramul, în loc de 25, iar telemeaua de vacă este mai scumpă şi cu 6 lei la producătorii montani. 

Conform unei reglementări a Parlamentului European, produsele de acest fel ar putea purta o etichetă specială, care să le ateste calitatea de produse montane. Astfel, românii ar putea cumpăra lapte, ouă, plante medicinale, dar şi carne a căror provenienţă montană va fi certificată pe ambalaj.

Producătorii trebuie însă să demonstreze că producţia de lapte şi ouă este exclusiv din zonele de munte. Cei care deţin ferme de carne trebuie să respecte, însă, mai multe condiţii. Animalele trebuie să petreacă 2 treimi din viaţă la munte, iar hrana trebuie să provină din zona montană.

Producătorii care doresc să aplice mărfii eticheta de "produs montan" trebuie să îşi înscrie produsele în cadrul Agenţiei Zonei Montane.Utilizarea menţiunii "produs montan" este facultativă şi ar putea intra în vigoare până la sfârşitul anului.