Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, aseară, la Antena3, că transferul contribuţiilor de la angajator la angajat nu a fost o măsură luată pentru a crește salariile românilor.

Articolul continua dupa recomandari

„Transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat a fost cea mai bună soluție pe care am putut să o găsim ca să protejăm salariatul și să protejăm statul de unele companii care până acum nu au înțeles că au și obligații față de angajat și față de stat.

Noi nu nu am făcut transferul de contribuții pentru a crește salariile. Salariile românilor cresc prin cu totul alte intrumente. Prin legea salarizării în ceea ce îi privește pe bugetari, prin hotărârile de Guvern care se dau anual de mărire a salariului minim pe economie. 

Sunt cu totul alte instrumente decât Codul Fiscal. Acest transfer de contribuții l-am făcut, în primul rând, pentru a colecta mult mai mulți bani la buget”, a spus Vasilescu.

"Din 2019, toată lumea începe să crească pe diferenţă. Adică, ai un salariu mai mic, vei avea o creştere mult mai mare. Alţii vor sta pe loc. La alţii, de la 1 ianuarie 2018, le vor scădea salariile pentru că ei sar pe grila din 2022 pe care noi am stabilit-o", a precizat ministrul.

Toată lumea care este în sistemul de pensii va avea de câștigat

Lia Olguța Vasilescu a declarat că în 2018, prin trecerea contribuțiilor la angajat, contribuția la pilonul de pensii pentru un salariu mediu crește cu 20,2%.

„Vor fi pensii mult mai mari, vom avea un sistem sustenabil de pensii. Acum completează statul în fiecare an cu o sumă de peste 15 miliarde. Nu va mai fi nevoie să se întâmple asta după ce Codul Fiscal va intra în vigoare. Noi estimăm că anul viitor vom avea un deficit pe fondul de pensii de doar patru miliarde față de 19 cât este în prezent și urmează să fie eliminat complet în anii următori”, a explicat ministrul.

Lia Olguţa Vasilescu a precizat că, în prezent, sunt peste două milioane de angajaţi pentru care nu se plătesc contribuţiile de către angajator şi peste 150.000 de firme care nu fac aceste plăţi.