Percheziţii ale ofiţerilor de la Crimă Organizată în oraşele Iaşi şi Roman, dar şi în mai multe locuri din judeţul Prahova! În acţiune au fost implicaţi 140 de poliţişti şi jandarmi, al căror scop comun a fost distrugerea unei reţele specializate în trafic de minori.

Articolul continua dupa recomandari

A fost o acţiune de amploare a mascaţilor, care au descins în 25 de locuinţe. Potrivit informaţiilor pe care le aveau, grupul infracţional vizat ar fi folosit minori cu vârste între 10 şi 13 ani, pe care i-ar fi trimis să fure din buzunare, genţi sau magazine.

Suspecţii acţionau în mare parte în Paris, aşa că şi autorităţile franceze au fost implicate în această anchetă. În total, 120 de persoane de pe teritoriul României şi Franţei, din care peste 70 minori, sunt audiate în acest amplu dosar. Toţi cei implicaţi au fost duşi cu dubele în faţa procurorilor DIICOT.

Previzibil, cei duşi la audieri şi rudele lor neagă orice implicare în vreo infracţiune.

Membrii grupării sunt bănuiți că și-ar fi exploatat proprii copii minori. Bunurile furate de cei mici erua predate părinţilor, care mai apoi le valorificau. Copiii furau zilnic şi li se stabilea dinainte programul, modul în care trebuiau să acţioneze. Mai mult, li se impuneau şi sume minime pe care să le aducă. După audieri, autorităţile vor lua măsuri legale faţă de suspecţi.