Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Gabriela Băncilă, a oferit, în această dimineaţă, noi informații cu privire la prognoza până la sfârşitul lunii.

 

Articolul continua dupa recomandari

"Pentru unele zone din ţară vor fi doar nişte fulgi de zăpadă, ninsoare slabă. Despre precipitaţii mixte vorbim în zona litoralului şi în partea de sud-vest a ţării, în Oltenia, unde din această noapte, pe parcursul zilei de mâine, în noaptea de sâmbătă spre duminică şi în ziua de duminică vor fi ploi la început cu tendinţă de transformare în lapoviţă.

Cantitatea de precipitaţii ce se va acumula în zona litoralului şi în sudul Banatului, Oltenia va fi de cinci şi cel mult zece l/mp.

Asta înseamnă că se poate depune un strat de zăpadă de doar câţiva centimetri", a declarat meteorologul Gabriela Băncilă.

În celelalte zone din ţară, Moldova, Muntenia, parte din Dobrogea şi Transilvania, ninsorile vor fi slabe, de decor. 

"În unele localităţi, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele normale. În plus, vor fi intensificări ale vântului.

Mâine, vor fi la miezul nopţii între 3 şi cel mult 5-6 grade Celsius, dar în regiunile sudice şi în Capitală, apreciem că maximele nu vor depăşi pragul de îngheţ.

Aceste tempertauri în jurul pragului de îngheţ, din sud şi sud-vest, vor fi asociate cu intensificări ale vântului.

În cursul nopţii ce urmează, vântul se va intensifica treptat, iar mâine aşteptăm ca în zonele menţionate, rafale de 45-55 km/oră, mai puternice pe litoral şi Clisura Dunării. De asemnea, Marea Neagră va fi agitată", a dezvăluit specialistul.

Vor fi ninsori abundente în ianuarie?

Pentru ce a mai rămas din prima lună a anului 2018, vor fi intervale de timp în care activitatea în zona Mării Mediterane va fi destul de semnificativă.

"În următoarele săptămâni, până la finalul lui ianuarie, circulaţia aerului din emisfera nordică şi Europa va fi destul de rapidă, cu treceri de la intervale cu vreme rece la intervale cu vreme caldă. Nu excludem posibilitatea ca până la sfârşitul lunii să avem precipitaţii semnificative sub formă de ninsoare. Şi nu excludem să apară ploi care să ducă la formarea poleiului", a conchis directorul ANM.