În luna cadourilor şi a bucuriei, într-o casă mică din comuna Livezile, Bistriţa-Năsăud, trei copii îşi poartă soarta grea cu zâmbetul pe buze! Sunt crescuţi de o mătuşă, după ce mama lor a murit în urmă cu opt ani, iar tatăl i-a părăsit. Pentru ei Crăciunul nu ar fi fost sărbătoare dacă un grup de militari nu le-ar fi umplut casa cu cadouri şi alimente.

Trimişii Moşului au ajuns deja la Marius, Daniel şi Ionuţ. Copiii nici nu sperau că în casa lor, de sărbători, vor avea tot ce nici n-au îndrăznit să viseze. Multe dulciuri, sucuri şi mâncare bună.

Articolul continua dupa recomandari

Marius are 10 ani. Ochii îi sclipesc în faţa pungilor cu bunătăţi şi nu mai are răbdare. Mătuşa Eugenia nu şi-a putut stăpâni lacrimile. Numai ea ştie cât de greu creşte copiii surorii sale, doar din alocaţia acestora. Militarii care le-au trecut pragul au făcut cea mai mare minune şi pentru ea.

Bucuria acestei familii a fost posibilă datorită militarilor care au mers să doneze sânge. Au făcut bine de două ori: au salvat vieţi, iar cu bonurile de masă primite au putut cumpăra alimente pentru Crăciunul fericit al copiilor nevoiaşi. 

Cadrele medicale ale Centrului de Transfuzii chiar fac apel, în această perioadă, la donatori. 

Bolnavii sunt nevoiţi să caute donatori şi să-şi rezerve sânge în cazul intervenţiilor chirurgicale. În urma donării de sânge, militarii vor primi bonuri de masă în valoare totală de 6.700 de lei, aşa că acţiunile umanitare vor continua.