În cazul unui cutremur puternic, autorităţile ne sfătuiesc să stăm sub pereţii de rezistenţă din locuinţă, să nu folosim scările sau liftul, care sunt cele mai nesigure în timpul unui seism, şi să avem o trusă de supravieţuire, pe care să o ţină la îndemână.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit ghidului cu informaţii şi reguli de comportament în cazul producerii unui cutremur, trusa de supravieţuire trebuie verificată cel puţin o dată pe an şi reînnoită cu obiectele necesare.

Aceasta cuprinde, pe lângă apă şi alimente, medicamente şi materiale de uz medical, produse de igienă, copii ale actelor de identitate, precum şi materiale de primă necesitate, cum ar fi lanterna, pătura sau fluierul.

Înainte de producerea cutremurului

- Instruiţi-vă, atât dumneavoastră cât şi membrii familiei, cu privire la modul corect de comportare în cazul producerii unui cutremur. Puteţi face acest lucru folosind internetul (accesaţi numai surse oficiale de informare - site-ul igsu.ro, isubucuresti.ro), publicaţii de specialitate etc.

- Stabiliţi un punct de întâlnire impreuna cu membrii familiei sau cu prietenii în cazul în care nu sunteţi împreună în timpul cutremurului.

- Fiţi gata să vă descurcaţi singur pentru cel puţin trei zile. Pregătiţi un kit de supravieţuire. Acest kit poate conţine: apa, hrană cu termen lung de valabilitate, o trusă de prim ajutor, lanternă şi radio cu baterii de rezervă, medicamente, fluier sau orice alte obiecte pe care le consideraţi necesare. Revizuiţi-l permanent.

- Întocmiţi împreuna cu familia un Plan pentru situaţii de urgenţă în care să stabiliţi concret ceea ce trebuie să facă fiecare în cazul producerii unui cutremur.

- Învăţaţi tehnicile de acordare a primului ajutor medical.

- Realizaţi o analiză structurală a locuinţei dumneavoastră, identificaţi locurile sigure în care vă puteţi proteja în caz de cutremur, iar dacă veţi considera necesar, consultaţi un expert pentru un sfat autorizat. Dacă este cazul, faceţi reparaţiile necesare.

- Identificaţi acasă, la serviciu sau la şcoală cele mai sigure locuri în caz de cutremur. Identificaţi căile de evacuare disponibile.

- Plasaţi obiectele voluminoase sau grele cât mai aproape de podea sau fixaţi-le pe un perete rezistent.

- Depozitaţi obiectele din sticlă sau alte materiale care se pot sparge uşor în dulapuri fixate pe perete.

- Depozitaţi substanţele toxice sau inflamabile în recipiente închise ermetic, pe rafturile de jos, în locurile în care au şanse minime de a se răsturna, preferabil în dulapuri închise.

- Păstraţi instalaţiile electrice şi de gaz într-o stare bună de funcţionare.

- Aflaţi cum puteţi opri alimentarea cu energie electrică, gaz şi apă de la tablourile/conductele principale de alimentare.

- Nu faceţi modificări care ar putea afecta strucutura de rezistenţă a clădirii. Este recomandabil să consolidaţi pereţii de rezistenţă pentru a evita prabuşirea clădirii în caz de cutremur.

- Pregătiţi-vă pentru o astfel de situaţie: participaţi la simulări de cutremur, învăţaţi tehnici de acordare a primului ajutor medical, modalităţi de evacuare şi prevenire a incendiilor etc. Informaţi-vă cu privire la regulile de comportare în cazul producerii unui cutremur prin intermediul internetului, televiziunii, radioului, ziarelor sau altor materiale informative emise de autorităţi.

- Este recomandabil să încheiaţi o poliţă de asigurare împotriva cutremurelor.

În timpul cutremurului

Dacă vă aflaţi în interiorul unei clădiri:

- PĂSTRAŢI-VĂ CALMUL. Panica poate produce victime

- Încercaţi să liniştiţi copiii, persoanele în vârstă.

- RĂMÂNEŢI ÎN INTERIOR - de obicei, după primele mişcări seismice, pot urma replici ale cutremurului, iniţial suficient de puternice pentru a provoca noi pagube. În astfel de cazuri, oamenii se rănesc cel mai adesea atunci când intră sau ies din clădire.

- Aşezaţi-vă sub o piesă de mobilier solidă sau sub o grindă de rezistenţă. Dacă nu există o masă sau un birou în apropierea dumneavoastră, acoperiţi-vă faţa şi capul cu braţele încrucişate şi aşezaţi-vă într-un colţ interior al încăperii.

- NU fugiţi pe scări. Scările sunt foarte sensibile în caz de cutremur, iar coborârea sub efectul oscilaţiilor seismice este foarte periculoasă.

- NU săriţi pe fereastră.

- NU folosiţi liftul. Dacă rămâneţi blocat în lift încercaţi să ieşiţi cât mai repede, apăsând butonul de oprire şi apoi butonul celui mai apropiat etaj.

- Îndepărtaţi-vă de oglinzi, ferestre, uşi şi pereţi exteriori, sobe, mobilier înalt.

- NU vă aşezaţi sub lustre sau alte obiecte grele suspendate. Dacă dormiţi, aşteptaţi câteva momente pentru a vă orienta şi apoi încercaţi să vă deplasaţi către un loc sigur.

- Daca sunteti într-un scaun cu rotile, blocaţi roţile acestuia, încercaţi să vă protejaţi, dacă este posibil acoperiţi-vă capul şi gâtul cu braţele

Dacă sunteţi afară:

- Dacă aveţi posibilitatea îndepărtaţi-vă de clădiri, stâlpi de electricitate, cabluri, copaci sau orice alt obiect care ar putea să cadă.

- Îndreptaţi-vă spre un spaţiu deschis.

- În cazul unor distrugeri majore, intraţi în clădire numai cu permisiunea autorităţilor. Dacă sunteţi în oraş, încercaţi să staţi departe de potenţialele pericole (căderi de obiecte). Bucăţile de tencuială care se pot desprinde din clădiri reprezintă un risc major la adresa siguranţei dumneavoastră. Dacă vă aflaţi într-o clădire cu mai multe etaje, identificaţi un loc sigur în apropierea dumneavoastră. NU folosiţi liftul sau scările. Dacă trebuie să ieşiţi, alegeţi-vă cu atenţie calea de evacuare.

Dacă vă aflaţi într-un vehicul:

- În autobuz sau metrou: rămâneţi pe loc până când mişcarea seismică încetează şi urmaţi recomandările pe care le primiţi.

- În maşină: opriţi cât mai repede cu putinţă şi rămâneţi in interior. Evitaţi podurile, tunelurile.Evitaţi să opriţi lângă clădiri, copaci, pasaje şi cabluri de electricitate.

Dacă sunteţi prins sub dărâmături:

- NU folosiţi focul deschis (lumânări, chibrituri, etc), folosiţi o lanternă.

- Încercaţi să vă acoperiţi gura şi nasul cu o batistă sau cu orice alt material textil.

- Încercaţi să vă semnalaţi prezenţa folosind un fluier sau o lanternă.

- Loviţi ritmic într-o ţeavă sau într-un perete astfel încât echipele de intervenţie să vă poată localiza. Evitaţi să strigaţi! Păstraţi-vă energia!

După cutremur

- Verificaţi dacă sunteţi rănit. La nevoie, încercaţi să vă acordaţi primul ajutor.

- Acordaţi ajutor persoanelor rănite până la sosirea echipelor de intervenţie. Nu încercaţi să mişcaţi persoanele grav rănite decât dacă viaţa le este pusă în pericol sau dacă starea lor de sănătate se înrăutăţeşte rapid. Dacă este absolut necesar să mişcaţi o persoană în stare de inconştienţă, mai întâi imobilizaţi-i gâtul, spatele şi membrele fracturate.

- Fiţi pregătit pentru eventualele replici ale cutremurului. Aceste cutremure secundare pot fi suficient de puternice pentru a produce noi pagube.

- Fiţi atent la eventualele pericole produse de construcţiile afectate. Replicile cutremurului pot dărâma clădirile, drumurile, podurile, pasajele afectate.

- NU folosiţi liftul chiar dacă acesta funcţionează.

- Fiţi foarte atent pe unde mergeţi şi cum conduceţi.

- Verificaţi dacă sunt scurgeri de gaze sau apă. Verificaţi dacă a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică.

- Opriţi alimentarea cu apă, gaz şi energie electrică.

- Dacă simţiţi miros de gaz, deschideţi geamurile şi uşile pentru aerisire.

- Dacă simţiţi miros de gaz, NU încercaţi să întrerupeţi alimentarea cu energie electrică şi nici să decuplaţi siguranţele. O singură scânteie poate provoca un incendiu.

- NU reporniţi dumneavoastră alimentarea cu gaz, lăsaţi compania furnizoare să se ocupe de asta.

- Dacă puteţi, stingeţi incendiile din casa sau din cartierul dumneavoastră imediat ce s-au produs.

- Atunci cand parasiti cladirea protejati-vă capul cu o cască; în lipsa acesteia puteţi folosi un obiect dur ce vă poate proteja de eventualele obiecte ce ar mai putea să cadă

- Dacă sunteţi afară şi vă puteţi deplasa în siguranţă, încercaţi să mergeţi într-un spaţiu deschis.

- Îndepărtaţi-vă de clădirile afectate, cablurile electrice, panourile publicitare, liniile de tramvai pentru a nu fi rănit.

- În cazul în care plecaţi de acasă, lăsaţi un bilet spunându-le membrilor familiei sau prietenilor unde vă aflaţi.

- Chiar dacă liniile telefonice funcţionează, utilizaţi-le numai în caz de urgenţă.

- Lăsaţi căile de acces libere pentru intervenţia echipelor de salvare.

- ESTE ABSOLUT NECESAR SĂ LĂSAŢI LINIILE TELEFONICE ŞI ARTERELE DE CIRCULAŢIE LIBERE PENTRU INTERVENŢIA ECHIPELOR DE SALVARE.

- Aveţi încredere doar în informaţiile provenite din surse oficiale: postul naţional de radio, televiziunea publică, autorităţile locale.

- Nu vă bazaţi pe zvonuri şi nu răspândiţi informaţii neverificate.

- Dacă aveţi nevoie de ajutor, încercaţi să comunicaţi cu echipele de intervenţie şi să le oferiţi informaţii despre situaţia dumneavoastră.

- În cazul unui cutremur major, echipele de intervenţie nu vor putea oferi ajutor imediat tuturor cetăţenilor.

- Participaţi la acţiunile de înlăturare a dărâmăturilor şi salvarea oamenilor. Nu acţionaţi pe cont propriu, ci doar urmând instrucţiunile autorităţilor.


Vrei mai mult?

- Ramâi conectat! Urmăreşte ediţiile integrale Observator pe AntenaPlay! Disponibil pe laptop, telefon, tabletă şi Smart TV.

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play) și o să ai parte de mai mult, mai bine, mai repede.