Rareş şi Ianis trăiesc în întuneric. Sunt gemeni. Şi-au pierdut amândoi vederea în incubator. Oxigenul primit acolo le-a afectat grav retina. E un risc pentru toţi copiii născuţi prematur

Articolul continua dupa recomandari

Dar e un risc ce poate fi prevenit, spun specialiştii. Pe gemeni, însă, un oftalmolog i-a consultat abia când a fost prea târziu. Disperaţi, părinţii caută bani pentru operaţiile băieţilor. Şi dreptate. Dau vina pe neonatologul care le-a supravegheat copiii după naştere.

Ianis şi Rareş s-au grăbit să vadă lumina zilei, în iunie, anul trecut. S-au născut prematur. Aproape două luni, Flavia nu i-a strâns în braţe. Băieţii cântăreau puţin peste un kilogram şi jumătate fiecare. Din sala de naşteri, au fost duşi în incubator. Perfect sănătoşi în acte. În realitate, aproape orbi.

Cu fişele medicale în mână, mama nu înţelege de ce, timp de două luni, niciun medic nu i-a spus că cei mici au probleme cu vederea.

Abia la externare, mamei i s-a recomandat să-şi ducă gemenii la oftalmolog. Aşa a aflat că cei mici au retinopatie severă la ambii ochi. Retina le-ar fi fost afectată în timpul cât au stat în incubator. Mama dă vina pe medicul neonatolog care nu a solicitat ajutorul unui specialist.

Medicul care a avut grijă de gemeni s-a pensionat între timp, iar Colegiul Medicilor, unde familia a făcut plângere pentru malpraxis, îl anchetează de un an şi jumătate.

Boala gemenilor însă nu ţine cont de timp. Rareş a fost operat la Iaşi, iar acum vede cu ochiul drept. Pe fratele lui, însă, doar o operaţie la o clinică din America l-ar putea salva. Costă 35 de mii de euro. Iar familia trăieşte doar din alocaţiile celor mici.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.