Cristian Boureanu e bine şi se bucură de libertate. Este declaraţia fratelui fostului politician, oferită, în exclusivitate, reporterilor Observator. Sorin Boureanu e în concediu, la mare şi îşi va revedea fratele abia peste două săptămâni, pentru că fostul deputat nu are voie să părăsească Bucureştiul.

Articolul continua dupa recomandari

În aşteptarea copilului cu iubita fostă Miss Vrancea, Sorin Boureanu se relaxează la mare. N-a apucat să-şi îmbrăţişeze fratele, de când a ieşit din închisoare: "Nu l-am văzut, am vorbit cu el la telefon, este bine, sperăm că totul o să fie bine. La final, îi pare rău. El când a ieşit din închisoare eu eram deja plecat la mare, probabil că o să ne vedem peste zece zile, când o să mă întorc eu în Bucureşti."

Vineri, Cristian Boureanu a părăsit penitenciarul Rahova mai îndrăgostit ca niciodată. "Cel mai greu e să fii departe de familie. Să nu fii liber." 

"I-a fost în fiecare săptămână la vizită, a avut grijă de tot, normal că i-a fost alături.", spune Sorin Boureanu despre iubita fratelui său. Chiar dacă cea mai grea încercare a relaţiei lor, arestul, a trecut, problemele nu se încheie aici. Amândoi riscă închisoarea. El, pentru ultraj, după ce a lovit un poliţist în stradă, la începutul verii. Ea, pentru mărturie mincinoasă, dup ce şi-a schimbat declaraţia iniţială, ca să-şi salveze iubitul. 

Acum, bat clopote de nuntă. Ar fi a treia pentru fostul politician.

Cristian Boureanu este cercetat, sub control judiciar. Două luni a stat închis.