Mircea Oprean, fostul ginere al lui Nicolae Ceauşescu, a fost agresat, joi seară, în zona Politehnicii Bucureşti, de un bărbat, profesorul ajungând la spital cu câteva contuzii la cap.

Articolul continua dupa recomandari

Oprean a sunat joi seara, în jurul orei 21.00, la 112, anunţând că a fost agresat pe Splaiul Independenţei, el ajungând ulterior la spital. Când poliţia a ajuns la spital, el le-a declarat că a fost lovit cu pumnii de un bărbat necunoscut, în zona terenurilor de tenis.

Ecaterina Andronescu a precizat, la Antena3, că Oprean ieşea de la cursuri, iar în faţa maşinii acestuia erau două persoane, care l-ar fi lovit. Mircea Oprean a reuşit sa intre în masina şi să blocheze uşile şi a sunat la 112. Cei doi ar fi fugit când a ieşit si un alt student.

Poliţiştii Secţiei 20 au declanşat o anchetă pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe.

"Aseară, în jurul orei 21, un bărbat a sesizat că a fost victima unei agresiuni. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. A fost efectuată cercetarea la faţa locului, persoana vătămată a fost audiata şi în prezent se efectueaza cercetari sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecatoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infractiunii de lovire sau alte violente. Din datele furnizate de catre persoana vatamata rezultă ca a fost agresat de un barbat necunoscut si ca nu i-au fost sustrase bunuri", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Mircea Oprean are 67 de ani şi este profesor universitar la Politehnica Bucureşti.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.