Autorităţile au confirmat, vineri, existenţa unui focar de pestă porcină africană într-o gospodărie din comuna Micula, judeţul Satu-Mare, anunţând mai multe măsuri pentru prevenirea extinderii bolii, între care sacrificarea celor 13 porci din gospodăria afectată.

Preşedintele Autorităţii Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Geronimo Brănescu, va merge la Bruxelles pentru a dezbate cu reprezentanţii Comisiei Europene termenii în care se va adopta decizia privind zona aflată sub restricţii, potrivit ANSVSA.

Articolul continua dupa recomandari

“Imediat ce DSVSA Satu-Mare a fost notificată despre apariţia de cazuri de îmbolnăvire a unor porci dintr-o gospodărie din comuna Micula, suspicionându-se prezenţa pestei porcine africane, au fost impuse restricţii de miscare a animalelor şi au fost prelevate probe pentru analize”, precizează ANSVSA.

Conform procedurilor, Centrul Local de Combatere a Bolilor şi DSVSA Satu-Mare au luat mai multe măsuri de prevenire şi extinderii bolii, între care uciderea celor 13 porci domestici din gospodăria afectată, cadavrele fiind incinerate.

De asemenea, s-a făcut dezinfecţia gospodăriei, a spaţiilor în care stau animalele, a aleilor, a perimetrelor şi a obiectelor potenţial contaminate.

“Reamintim că, în această zonă va fi interzisă mişcarea suinelor domestice, a produselor şi a subproduselor, a materialului seminal, ovulelor şi embrionilor provenite de la acestea”, mai arată comunicatul ANSVSA.