Iată dovada pentru care TIR-urile Volvo au cele mai bune frâne din lume! Un şofer de TIR a reuşit să evite la timp doi copii care au sărit în faţa maşinii.

Articolul continua dupa recomandari

În cele mai multe cazuri, o astfel de decizie luată de pietoni se dovedeşte a fi ultima, însă nu şi în cazul în care maşina care circulă din sens opus este un TIR Volvo.

Pe imaginile surprinse de camera montată pe bordul unui alt TIR se poate observa cum mai mulţi copii coboară dintr-un autocar, iar doi dintre ei ţâşnesc în mijlocul străzii prin spatele autocarului, astfel că şoferul TIR-ului Volvo care vine pe contrasens nu a avut decât o secundă pentru a-i observa.

Imediat, şoferul a apăsat pedala de frână, iar maşina grea de câteva tone s-a oprit în numai câţiva metri şi astfel a fost evitată o adevărată tragedie.

Concluzia, după aceste imagini, este că TIR-urile Volvo au, fără îndoială, cele mai bune frâne din lume.