Au renunţat la nunta modernă în favoarea uneia vechi de milenii! Este cazul unui cuplui din Judeţul Prahova. Tinerii au vrut ca cel mai important eveniment din viaţa lor să fie unul în stil dacic. Pentru asta au purtat straie inspirate din portul strămoşilor noştri şi au spus "Da" în faţa ofiţerului Stării Civile. Şi nu se opresc aici. Vor ca, atunci când vor avea copii, să le pună nume dacice.

În costume tradiţionale dacice. Aşa s-au gândit doi tineri să-şi înceapă viaţa de familie. Pentru ziua cea mare, mirele a renunţat la hainele moderne, aşa că a purtat nu doar o cuşmă, ci şi steagul de luptă al dacilor liberi. 

Articolul continua dupa recomandari

Dar nici mireasa nu a fost mai prejos. A asortat la rochia albă câteva elemente păstrate din moşi strămoşi. 

Naşii au împrumutat şi ei costume tradiţionale pentru a se înscrie în scenariul imaginat de finii lor. Iar invitaţii, în loc de prăjituri şi bomboane, au primit pâine cu sare. 

Şi, chiar dacă e totuşi devreme, mirii s-au gândit şi la numele viitorilor copii. 

Peste o lună, cuplul va avea şi ceremonia religioasă. Atunci însă, vor îmbrăca rochia de mireasă şi costumul de mire.