O vastă operațiune de simulare a unui seism de peste 7 pe scara Richter s-a desfășurat astăzi la Negrești. Exercițiul a avut două obiective importante: a fost testat conceptul de intervenție imediat după cutremur și timpii de răspuns în cazul unei situații de urgență, scrie vremeanoua.ro.

În această operațiune au fost implicate Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui, Serviciul de Ambulanță Județean, Spitalul Județean de Urgență, Aquavas, filiala Negrești, Primăria orașului Negrești, Centrul Militar Județean, Inspectoratul de Stat în Construcții și unitatea militară de la Bârlad.

Articolul continua dupa recomandari

“Am testat capacitatea de mobilizare a forțelor noastre, pentru a vedea cât timp de ne ia să intervenim. Scopurile generale ale acestei aplicaţii tactice au fost antrenarea structurilor de conducere în luarea deciziilor, privind verificarea fluxului informaţional decizional şi a cunoaşterii procedurilor de coordonare şi conducere în domeniul de competenţă, dar şi verificarea modului de cooperare între forţele participante la exerciţiu”, a declarat prefectul Eduard-Andrei POPICA, cel care a coordonat exercițiul.

La Negrești au fost simulate intervenţii pentru evacuarea personalului în caz de cutremur, stingerea unui incendiu la un imobil, salvarea de persoane aflate la înălţime şi acordarea primului ajutor în cazul mai multor persoane accidentate.