Coşarii sunt la mare căutare, după incendiul din Colectiv. Nici un patron nu mai vrea să rişte, iar specialiştii în hornuri şi hote de restaurant nu mai închid ochii. Unii au agenda ocupată până în primăvară. Mai ales că legea ne obligă să curăţăm coşul de fum cel puţin o dată pe an. Chiar şi aşa, unii încearcă să păcălească autorităţile chiar şi după tragedia din Colectiv.

Articolul continua dupa recomandari

Mircea Bălşoianu este coşarul care se ocupă de hornul Guvernului României. Dar şi de cele ale ambasadelor şi altor instituţii publice. Cu noaptea-n cap, a fost chemat să cureţe coşul cuptorului unei pizzerii din Capitală. Vine o dată la şase luni pentru a scoate la iveală ce nu vede nimeni: funingine extrem de inflamabilă.

Potrivit legii, cine nu-şi curăţă coşul de fum riscă şi 2.500 de lei amendă. Iar Inspectortul pentru situaţii de urgenţă ar trebui să sancţioneze şi folosirea coşurilor de fum improvizate.