Acest site foloseste cookie-uri


Școlile din Capitală și din mai multe județe ale țării își suspendă luni cursurile. Când vor recupera elevii orele pierdute

17 IANUARIE 2016  •  11:24

Daca iti place stirea, share pe:

Toate unităţile de învăţământ din Bucureşti şi mai multe judeţe ale tării vor fi închise luni. În plus, dacă vremea nu se îmbunătăţeşte, este posibil ca şi marţi să se menţină măsura închiderii şcolilor.

Recuperarea orelor de curs va fi stabilita la nivel local, de inspectorate. Regula a fost pana acum ca materia sa fie recuperata intr-o zi de sambata, dupa ce institutiile de invatamant vor fi redeschise.

UPDATE 21.00: Potrivit MENCS, cursurile vor fi suspendate luni din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile in toate unitatile de invatamant din municipiul Bucuresti si din judetele Ilfov, Ialomita, Calarasi, Giurgiu, Buzau, Tulcea si Vrancea, si partial in alte 8 judete.
Judetele in care cursurile sunt suspendate partial sunt: Braila (scolile din mediul rural si din orasele Faurei, Ianca si insuratei), Galati (toate unitatile de invatamant din mediul rural), Constanta (toate unitatile de invatamant din judet, cu exceptia celor din municipiile Constanta, Medgidia si Mangalia), Olt (27 de unitati de invatamant), Dambovita (15 unitati de invatamant), Arges (5 unitati de invatamant), Alba (o unitate de invatamant), Vaslui (in mediul rural) si Bacau.

Zăpada şi viscolul au închis şcolile şi grădiniţele din Bucureşti şi din şapte judeţe din ţară. În lfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Vrancea şi Tulcea nu se vor ţine cursuri mâine, urmând ca ziua de şcoală pierdută să fie recuperată până la sfârşitul semestrului sau până la vacanţa de vară. În alte şapte judeţe cursurile au fost suspendate parţial, din cauza drumurilor blocate de zăpadă, dar şi a întreruperii furnizării apei potabile. Este vorba de judeţele Argeş, Olt, Alba, Brăila, Dâmboviţa şi Galaţi. În Constanţa, doar şcolile din oraşe vor fi deschise mâine. Cursurile universitare nu sunt afectate.

UPDATE 14.26 Colegiile prefecturale din municipiul București și județele Ilfov, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Buzău și Tulcea au decis suspendarea cursurilor din toate unitățile de învățământ de pe raza județelor, iar la Brăila autoritățile au hotărât suspendarea orelor în mediul rural și în orașele Făurei, Ianca și Însurăței, informează duminică MENCȘ pe pagina de Facebook.


UPDATE 12. 30.
Şcolile vor fi închise, mâine, şi în judeţul Brăila.

UPDATE 12.23. Şi în judeţul Giurgiu vor fi, luni, închise şcolile.

UPDATE 12.00. Cursurile vor fi suspendate luni şi în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi.

UPDATE 11.50. Cursurile vor fi suspendate, luni, şi în judeţul Ilfov.

UPDATE 11.44. Florin Lixandru, inspector şcolar general Bucureşti, a afirmat la Realitatea TV că "având în vedere condiţiile meteo din Bucureşti, în urma consultării cu Prefectul Municipiului şi Ministerul Educaţiei s-a decis suspendarea cursurilor în ziua de luni".

Conform acestuia măsura se aplică tuturor unităţilor de învăţământ (grădiniţe, şcoli, licee, facultăţi), atât publice, cât şi private.

"În funcţie de modul în care vor evolua condiţiile meteo, se va reveni mâine şi vom hotărî dacă reluăm cursurile marţi", a continuat acesta.

Prefectul judeţului Ialomiţa, Gigi Petre, a anunţat că, luni, şcolile ar putea fi închise, urmând ca decizie în acest sens să fie luată în scurt timp. De asemenea, cursurile vor fi suspendate luni în Bucureşti, conform Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

UPDATE 11.20. Este posibil ca şi în judeţul Ilfov să fie suspendate cursurile, luni.

UPDATE. Şcolile vor fi închise luni în Bucureşti.

Conform Inspectorarului Şcolar al Municipiul Bucureşti, toate şcolile şi grădiniţele vor fi închise. Este vorba de 491 de unităţi de învăţământ de stat, plus cele private.

Decizia suspendării cursurilor pentru ziua de luni a fost luată ca urmare a ninsorilor şi viscolului, Bucureştiul şi judeţul Ilfov fiind de sâmbătă seară sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a declarat, pentru Mediafax că în toate unităţile de învăţământ din Capitală vor fi suspendate cursurile luni.

Inspectoratele şcolare pot decide, conform metodologie, suspendarea pentru anumite niveluri de învăţământ, iar după aceea se vor lua măsurile corespunzătoare pentru recuperarea orelor pierdute.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, două avertizări meteorologice Cod galben și Cod portocaliu de intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ și viscol, valabile de sâmbătă seara, ora 20:00, până duminică seara, ora 20:00, în mai multe județe ale țării, dar acesta ar putea fi prelungit în mai multe zone ale ţării.

Comentarii

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

Promovat

Meteo

Meteo: Revine soarele şi cresc gradele în termometre

Horoscop

Horoscopul zilei, 30 Iunie 2016. Fecioarele s-ar putea încurca în probleme financiare