Poliţiştii din judeţul Argeş vor amenda Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru neasigurarea stării de viabilitate a drumurilor conform standardelor în vigoare, măsura urmând să fie aplicată în condiţiile în care, vineri, pe autostrada A1 şi pe o bretea a acesteia s-au produs mai multe accidente din cauza poleiului.

Articolul continua dupa recomandari

Poliţiştii au identificat 13 autovehicule implicate în tamponări, dar spun că este posibil ca numărul acestora să fie mai mare, iar cazurile să fi fost soluţionate amiabil între şoferi, fără să fie anunţată Poliţia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, Mădălin Zamfir, poliţiştii argeşeni vor amenda cu 3.045 de lei CNAIR, după ce mai multe tamponări s-au produs, vineri, pe o bretea a autostrăzii A1 şi pe autostradă, între kilometrul 106 şi kilometrul 120, accidentele producându-se în condiţiile în care autovehiculele au derapat din cauza poleiului.

Astfel, vineri dimineaţă, şase autovehicule au fost implicate în accidente produse pe breteaua de la kilometrul 106 al autostrăzii, iar ulterior poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea altor şase accidente pe tronsonul cuprins între kilometrii 106 şi 120, fiind implicate şapte autovehicule. Accidentele nu au fost soldate cu victime.

CNAIR va fi amendată pentru neasigurarea stării de viabilitate a părţii carosabile conform standardelor în vigoare.

Sursa: News.ro


Vrei mai mult?

- Ramâi conectat! Urmăreşte ediţiile integrale Observator pe AntenaPlay! Disponibil pe laptop, telefon, tabletă şi Smart TV.

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play) și o să ai parte de mai mult, mai bine, mai repede.