​Fostul premier Victor Ponta spune că apariţia OLAF în dosarul Tel Drum reprezintă în mod clar începutul sfârşitului pentru Liviu Dragnea şi “Cartelul” pe care îl conduce încă din 2001, dar că membrii şi liderii PSD care nu au fost încă definitiv corupţi şi compromişi "au o mare şansă să elibereze partidul de sub dominaţia acestui grup infracţional organizat înainte de o catastrofă socială şi economică precum cea din 2009".

Articolul continua dupa recomandari

Într-un lung mesaj postat, marţi, pe Facebook, Victor Ponta spune că implicarea OLAF în dosarul Tel Drum este esenţială şi schimbă total datele problemei, susţinând că dacă Dragnea se lupta doar "cu fosta lui prietenă Codruţa Kovesi" bătălia era mai simplă, însă "OLAF este o instituţie mult deasupra bătăliilor dâmboviţene şi niciun om normal la cap nu poate susţine în mod serios că se implică în politica internă a vreunei ţări europene".

"La fel ca în cazul lui Pablo Escobar, care controla şi era protejat de politicieni, poliţişti şi magistraţi, jurnalişti şi oameni din toate instituţiile naţionale, şi la Tel Drum totul era protejat - acum însă Dragnea se luptă cu o instituţie OLAF pe care nici nu o controlează, nici nu o poate şantaja sau infiltra / din acest motiv reacţia sa miorlăită şi confuză de ieri: Don Livio e mort de frică şi nu ştie ce să facă acum/ protecţia de care s-a bucurat “Cartelul de la Teldrum” timp de aproape 15 ani din partea instituţiilor statului român ar trebui să ridice însă mari semne de întrebare celor care susţin din convingere lupta anticorupţie, nu e aşa?", scrie Ponta.

 

Fostul lider al PSD mai spune că un om politic european acuzat de OLAF de fraudă este complet mort din punct de vedere politic şi că Liviu Dragnea va rămâne din această zi doar cu vizitele “costisitoare” făcute în Israel, iar "pozele pe bani grei de prin restaurantele din Washington vor fi şi mai rare şi mai scumpe, până vor dispărea de tot". 

 

El se referă şi la prezenţa unor lideri PSD la sediul DNA pe durata audierii lui Dragnea, spunând că erau puţini pesedişti adevăraţi, fiind, de fapt, "chiar oamenii Cartelului, în frunte cu vicele Paul Stănescu": "Dacă procuroarea i-ar fi poftit înăuntru pe cei de afară şi îi întreba câte contracte cu Tel Drum au semnat în ultimii 10 ani, trebuia să îi reţină pe loc".

 

Victor Ponta mai susţine că milioanele de euro pe care OLAF spune că Dragnea şi Tel Drum le-au deturnat au ajuns la el şi  la acoliţii săi, nu la votanţii PSD. 

 

"La fel şi Lacul Belina, care nu a ajuns la locuitorii judeţului Teleorman, ci la Dragnea / la fel ca funcţiile din Guvern sau din Curtea de Conturi, unde nu pesediştii, ci oamenii “Cartelului” au fost promovaţi ca să îl apere pe Dragnea de probleme. Cea mai mare ticăloşie a oamenilor “Cartelului de la Tel Drum” este să pună semnul egal între Dragnea şi PSD. Eu sunt revoltat de această minciuna şi voi lupta cu toate puterile contra sa. Cei care luptă zi de zi la televizor contra “Sistemului” ştiu bine că Dragnea este veriga slabă a acestei lupte şi principala piedică in adoptarea unor legi care sa opreasca abuzurile şi persecuţiile politice. Timp de un an Dragnea a avut toata puterea şi nu a făcut decât să îşi negocieze cu Sistemul propria lui protecţie şi propriile dosare (...) Cât timp Dragnea va fi presedinte al Camerei Deputaţilor, “Legile Justiţiei” nu vor putea fi adoptate, iar adversarii au cel mai simplu şi clar argument: “Dragnea schimbă legile nu ca să îndrepte lucrurile, ci ca să scape el si Tel Drum!", continuă Victor Ponta.

El are şi un mesaj pentru colegii săi din PSD şi ALDE: Cât timp Dragnea este şeful Camerei Deputaţilor, “Sistemul” cu care voi spuneţi că vă luptaţi va rămâne la fel de puternic şi chiar întărit - poate tocmai din acest motiv trebuie să rămână Dragnea acolo? Poate cel mai bun contracandidat al PSD pentru Iohanis în 2019 este tocmai Dragnea? Poate dezastrul economic şi bugetar pe care Dragnea îl impune Guvernului are ca scop tocmai ca PSD sa fie bătut drastic în urmatoarele alegeri? Să vă răspundeţi în gând la aceste întrebări şi după aceasta să ne vedem cu bine la vot în Parlament".