Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, vineri, la Bruxelles, că apreciază "creativitatea" protestatarilor din ţară din ultime perioadă, comentând asupra OUG 13 că, atunci când iei o decizie, iar ea este considerată "discutabilă" şi apar manifestaţii, înseamnă că decizia "nu a fost corectă" şi ea trebuie retrasă.

Articolul continua dupa recomandari

"Respect opinia protestatarilor. Apreciez faptul că au fost proteste desfăşurate în ordine, ba chiar apreciez foarte mult creativitatea de care mulţi dintre concetăţenii noştri au dat dovadă în această perioadă. Mesajele pe care le-au transmis le-am înţeles", a spus Grindeanu.

El a explicat că tocmai de aceea Guvernul său a luat decizia de a abroga OUG 13 la câteva zile după ce a început valul de proteste.

"Chiar dacă la un anumit moment iei o decizie care poate fi discutabilă, în momentul în care în societate apar manifestări, proteste, chestiuni pe care noi le-am avut în ţară, înseamnă că decizia ta nu a fost corectă, iar acea decizie trebuie să o retragi, iar acest lucru l-am făcut", a afirmat premierul.

Şeful Executivului a adăugat că discuţiile privind Codurile penale vor continua însă în Parlament.

Sursa: News.ro


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.