O zi şi jumătate pe săptămână! Atât au muncit cei mai mulţi dintre senatorii şi deputaţii noştri, care s-au grăbit, în Săptămâna Patimilor, să scape de activitatea din Parlament.

Articolul continua dupa recomandari

Casa Poporului, în plină zi de muncă, pare părăsită. Nici picior de parlamentar pe holurile lungi. Deşi programul oficial anunţă clar că senatorii şi deputaţii ar trebui să lucreze până la ora 16, din 22 de comisii, doar două au avut activitate. Cu greu am reuşit să găsim câţiva parlamentari la program.

Dar cei mai mulţi scapă şi îi regăsim, din nou în Parlament. Pe mulţi dintre ei, nici angajaţii nu i-au văzut.

Claudiu Năsui are 32 de ani şi este la primul mandat. E conştincios, vine la program, chiar dacă de multe ori se trezeşte singur la comisia pentru buget finanţe. A aflat, de ieri, că nu are şedinţă, ci studiu individual.

Şi senatorul Carmen Hărău studiază, de zor, la noua lege a salarizării.

Dar de toate se vor ocupa după Paşti. Nu vor renunţa nici la vacanţa de 1 mai. Poate doar pentru legea salarizării unitare, dacă va intra mai repede în dezbaterea lor.

Nu doar bugetarii de rând vor primi bani în plus, indemnizaţiile aleşilor vor ajunge la 13.000 de lei, lunar.