Florin Iordache, a declarat luni că PSD va susţine în plenul Camerei Deputaţilor propunerea respinsă săptămâna trecută ca, în cazul săvârşii unei erori de către un judecător, statul să aibă obligaţia de a se îndrepta cu acţiune în regres împotriva respectivului magistrat pentru recuperarea prejudiciului.

 

Articolul continua dupa recomandari

”La acel aliniat 7 de la răspunderea magistraţilor sunt trei discuţii în acest moment: în legea în vigoare se spune că (statul - n. red.) se poate îndrepta, în propunerea noastră (se spune că - n. red.) statul se îndreaptă şi în amendamentul UNJR că statul are dreptul. Propunerea PSD pe care o vom susţine este să ne susţinem amendamentul nostru cu statul se îndreaptă”, a declarat Florin Iordache.

Amendamentul adoptat de comisia specială săptămâna trecută, prevede că ”după ce prejudiciul a fost acoperit integral de către stat, acestuia îi revine dreptul de a se îndrepta cu acţiune în regres prin MFP, împotriva judecătorului sau procurorului care cu rea credinţă sau neglijenţă a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”.

În prezent, alineatul 7 al articoului 96 din legea 303/2004 privint statutul judecătorilor şi procurorilor prevede că ”după ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”.

Sursă: News.ro