Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat marți că va propune Guvernului adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru abrogarea dispoziției care permite reducerea pedepselor persoanelor condamnate, în baza lucrărilor științifice, după ce a constatat că acest fenomen este complet scăpat de sub control

Articolul continua dupa recomandari

Astfel, în prima ședință de Guvern de luna viitoare, ministrul a spus ca va solicita abrogarea dispoziției date de ANP în 2011, prin care se permite ca redactarea de lucrări știintifice să scadă din pedeapsa deținuților. Motivul: fenomenul reducerii pedepselor persoanelor condamnate, în baza lucrărilor științifice, a scăpat de sub control.

”M-am decis, constatând că fenomenul e scăpat completamente de sub control, să propun Guvernului, ca printr-o OUG care va fi promovată în prima ședință de Guvern de luna viitoare să cer abrogarea acestei dispoziții”, a declarat, marți, ministrul Justiției, Raluca Prună.
 
”Urgența cred că nu este cazul să o mai detaliez. E un fenomen scăpat de sub control”, a explicat ministrul Prună.

Potrivit șefului de la Justiție, în anul 2014 au fost scrise 90 de lucrări, iar în 2015 au fost scrise 340 de lucrări.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.


Spune-ne ce a trezit în tine acest articol. Alege una dintre emoții.

  • Mândrie0
  • Speranţă0
  • Iniţiativă0
  • Indignare0
  • Revoltă0