Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Carmen Dan, a cerut, vineri, în timpul unei vizite la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în judeţul Arad, o evaluare a situaţiei administrative a fiecărui punct de trecere a frontierei, deoarece ”sunt mai multe autorităţi care operează” în acestea şi trebuie stabilit ”concret cine administrează punctul de trecere al frontierei şi cine îl utilizează.

În timpul vizitei efectuate, vineri, la Nădlac II, Carmen Dan a avut întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor locale şi cu cei din conducerea structurilor MAI din zonă ”în vederea abordării, în formulă integrată, a tuturor aspectelor cu care se confruntă aceştia în plan local”, aceasta cerându-le prefecţilor să se implice la nivel local pentru a eficientiza colaborarea între toate instituţiile şi autorităţile implicate în efectuarea controlului la frontieră, potrivit unui comunicat transmis de MAI.

Articolul continua dupa recomandari

Pe termen mediu, MAI va face o evaluare din perspectiva infrastructurii existente în fiecare punct de trecere a frontierei ”deoarece majoritatea au fost configurate cu mult timp în urmă în funcţie de valorile de trafic şi de situaţia operativă de la momentul respectiv”, conform sursei citate. 

De asemenea, tot ca măsură pe termen mediu, Carmen Dan a cerut o analiză, din perspectiva regimului administrativ al punctelor de trecere a frontierei.

”Am constatat că există o oarecare situaţie care ar trebui analizată în ceea ce priveşte administrarea punctelor de trecere a frontierei pentru că sunt mai multe autorităţi care operează în punctele de trecere a frontierei şi aici mă refer la autorităţi care exercită control vamal cum sunt ANAF, Antifraudă, Direcţia Sanitar-Veterinară, Direcţia Fitosanitară, Direcţia Generală a Vămilor, cei de la CNAIR. Ne interesează să facem această evaluare şi să stabilim concret cine administrează punctul de trecere al frontierei şi cine îl utilizează”, a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan.

Ministrul a precizat că analiza va fi prezentată într-o perioadă următoare Guvernului, ”pentru a dispune măsuri în consecinţă”.

În cursul zilei de vineri, media timpilor de aşteptare în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II a fost de mai puţin de 15 minute, pe sensul de intrare în ţară, activitatea de control a documentelor desfăşurându-se la capacitate maximă, fiind utilizate toate arterele de control, respectiv zece benzi pe intrare şi 10 pe ieşirea din ţară, se arată în comunicatul MAI.

Încă de săptămâna trecută au fost implementate mai multe măsuri care au ca scop gestionarea situaţiei create de creşterea traficului în preajma sărbătorilor, subdimensionarea infrastructurii existente în raport cu traficul actual, precum şi de introducerea controalelor sistematice la graniţele ţărilor din Uniunea Europeană.

”În acest sens, a fost suplimentat numărul de angajaţi din punctele de trecere a frontierei, respectiv 1.200 de poliţişti fiind detaşaţi cu misiunea de a fluidiza controlul la frontieră. Totodată, în toate punctele de trecere a frontierei se utilizează la maxim capacitatea administrativă prevăzută de aceste locaţii”, precizează MAI.

Carmen Dan a fost însoţită la Nădlac II de secretarul de stat - şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică - chestor de poliţie Cornel Ciocoiu şi Inspectorul General Adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, chestor principal de poliţie Liviu Marius Galoş.

Joi, ministrul Carmen Dan a mers la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu - Ruse.