Judecătorul Cristi Danileț se opune categoric desecretizării arhivei SIPA, susținând că documentele din respectivul serviciu privesc aspecte profesionale și de viață privată a angajaților din sistemul de justiție, iar după inventariere și sortare ar trebui topite.

Articolul continua dupa recomandari

"Mă opun categoric desecretizării în totalitate a arhivei SIPA", arată Cristi Danileț într-o postare pe Facebook, ca descriere la scrisoarea deschisă transmisă ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Magistratul susține că SIPA este o pată urâtă în istoria justiției românești, ani de-a rândul magistrații fiind spionați, probabil și controlați ori șantajați, prin intermediul acestui serviciu secret militarizat aflat în perioada 1991-2005 în subordinea ministrului Justiției.

"Informațiile care se află acum în arhiva SIPA, depusă în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor și sigilată de o comisie din care am făcut parte și eu, privesc aspecte profesionale și de viața privată a angajaților din sistemul de justiție, inclusiv a magistraților. Față de conținutul documentelor respective (note informative realizate în urma discuțiilor cu diverse persoane, consultării de dosare judiciare ori filaje realizate de agenții SIPA) consider că acestea nu trebuie să devină accesibile publicului!", precizează Cristi Danileț în scrisoarea deschisă transmisă lui Tudorel Toader și postată pe pagina sa de internet.

Magistratul susține că elementele adunate în respectivul serviciu nu trebuie să devină instrumente de amenințare a judecătorilor și a procurorilor.

"Elementele adunate de acest serviciu secret în mod nelegal nu trebuie să devină instrumente de amenințare sau batjocorire a judecătorilor și procurorilor, indiferent că sunt în funcție sau care și-au încetat deja activitatea. După mine, acele documente nu prezintă niciun fel de credibilitate, iar după inventarierea lor și separarea de celelalte documente interesând chestiuni administrative legate de activitatea SIPA (inclusiv numele angajaților SIPA și informatorilor acestora), ele trebuie imediat topite", este de părere Cristi Danileț.

Sursa: Agerpres


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.