Cântăreţul canadian Shawn Mendes, câştigător la trei categorii, între care "cel mai bun artist", este principalul învingător al celei de-a 24-a ediţii a MTV Europe Music Awards, care a avut loc duminică la Londra, informează AFP.

Articolul continua dupa recomandari

Artistul, în vârstă de 19 ani, a interpretat piesa "There's Nothing Holdin' Me Back", lansată în 2017, fiind desemnată "cea mai bună melodie". Trofeul i-a fost înmânat de fotbalistul francez Paul Pogba. Shawn Mendes a fost recompensat şi la categoria "cel mai bun grup de fani".

La categoria "cel mai bun artist", cântăreţul canadian a câştigat în faţa muzicienilor mult mai cunoscuţi precum Ariana Grande, Ed Sheeran, Miley Cyrus şi Taylor Swift.  

Gala de duminică seara a fost deschisă de Eminem, care a interpretat în premieră mondială pe scenă piesa "Walk on Water", lansată vineri. Rapperul a fost distins "cel mai bun artist hip-hop", recompensă pe care a mai primit-o de opt ori din 1999. 

Gazda ceremoniei a fost artista britanică Rita Ora care şi-a făcut apariţia pe scenă într-un halat de baie. Ea a interpretat mai târziu piesele "Your song" şi "Anywhere", care vor fi incluse pe următorul ei album. 

Prestaţia britanicului Stormzy a fost cea mai remarcată. Rapperul a apărut pe scenă într-o maşină de poliţie, cântând "Big For Your Boots" într-o spectacol cu efecte pirotehnice.

Formaţia irlandeză U2 a fost recunoscută în cadrul galei "simbol mondial", primind trofeul "Global Icon", care a mai fost atribuit formaţiei Queen, lui Whitney Houston şi Eminem. 

Nominalizat la categoria "cel mai bun grup rock", U2 nu a reuşit să câştige, fiind învins de formaţia Coldplay, premiată pentru al treilea an consecutiv.  

Rapperul american Kendrick Lamar a primit premiul pentru "cel mai bun videoclip" al piesei "Humble". În august, artistul a fost recompensat cu şase trofee MTV Video Music Awards. 

Surpriza a venit din partea cântăreţei americane Taylor Swift, iniţial favorită a galei, cu şase nominalizări. Artista pop, care şi-a lansat vineri cel de-al şaselea album, "Reputation", nu a obţinut niciun premiu.

În alte categorii, chitaristul britanic Ed Sheeran a câştigat trofeul pentru "cel mai bun artist live", trupa Thirty Seconds To Mars s-a impus la categoria "cel mai bun artist de rock alternativ"", iar Camila Cabello  - învingătoare la categoria "cel mai bun artist pop" (toate categoriile au fost mixte).

DJ David Guetta - "cel mai bun artist electro" - a încheiat seara interpretând noua sa piesă "Dirty, Sexy, Money". El a fost acompaniat pe scenă de artiştii French Montana, Charli XCX şi Afrojack.

Această ceremonie constituie una dintre cele două majore organizate de canalul american de televiziune MTV, alături de Video Music Awards (VMA), care are loc în fiecare an în Statele Unite din 1984.

Toate premiile sunt atribuite în funcţie de votul publicului exprimate online, în afară de "cel mai bun videoclip" şi "cel mai bun artist mondial" (categorie distinctă de "cel mai bun artist"), care sunt desemnate de echipa editorială a MTV.

Sursa: News.ro