Celebrul muzician Eric Clapton a dezvăluit că surzește, iar o boală de care suferă îi provoacă suferinţe asemănătoare "descărcărilor electrice", pe care le simte până în picioare.

Clapton suferă de tinitus, o durere prin care percepe lovituri şi sunete puternice în cap fără a proveni din exterior. 

Articolul continua dupa recomandari

Toate acestea ar putea pune în pericol turneul său "Upcoming", care este programat să înceapă pe 2 iulie în Germania. 

"Singurul lucru care mă preocupă este să pot fi eficient la 72 de ani", a spus Clapton la BBC 2. "Surzesc, am tinitus şi mâinile abia pot să le folosesc. Sper că şi în această formă publicul să vină să mă vadă, sau măcar din curiozitate. În orice caz, pentru mine este incredibil că mai sunt aici". 

Eric Clapton, născut pe 30 martie 1945, este singurul muzician inclus de trei ori în Rock and Roll Hall of Fame: ca artist solo şi ca membru al formaţiilor Yardbirs şi Cream. A fost clasat pe locul al patrulea în topul Gibson 50 al celor mai buni chitarişti din lume. După ce a părăsit trupa Yardbirds, la mijlocul anilor 60, s-a alăturat lui John Mayall & the Bluesbreakers, iar în 1966, împreună cu Ginger Baker (tobe) şi Jack Bruce (bas), a format trupa Cream, care s-a destrămat după doi ani. Eric Clapton, supranumit ”Slowhand”,  a colaborat apoi cu muzicieni precum Steve Winwood, George Harrison, JJ Cale şi BB King. A câştigat, până în prezent, 18 premii Grammy. În 2016 a lansat cel de-al 23-lea album solo de studio - "I Still Do". În luna mai 2017, a fost recompensat de ambasada Franţei la Londra cu Ordinul Artelor şi Literelor pentru contribuţia sa adusă muzicii.

Eric Clapton a concertat la Bucureşti, alături de Steve Winwood, în 2010.

Sursa: News.ro