Cântăreaţa travestită Conchita Wurst, care a câştigat concursul Eurovision în 2014, a anulat un concert pe care ar fi trebuit să îl susţină vineri seară la Festivalul Internaţional din Edinburgh, după ce autorităţile le-au refuzat accesul în Marea Britanie unor sirieni din echipa sa, informează AFP.com.

Articolul continua dupa recomandari

Conchita Wurst ar fi trebuit să cânte în cadrul festivalului alături de trioul Basalt, vineri, la un eveniment care a celebrat colaborările multiculturale între artişti europeni şi imigranţi.

Însă, autorităţile britanice au refuzat să le permită accesul în Marea Britanie celor trei sirieni, care s-au stabilit în Viena în urmă cu peste doi ani, după ce au fugit de războiul civil din ţara lor.

”Din păcate, din cauza faptului că prietenii mei Amjad, Noor şi Almonther de la Basalt nu au avut succes în aplicaţiile lor pentru a primi viză pentru a intra în Marea Britanie, nu voi susţine concertul programat în această seară la Festivalul Internaţional din Edinburg. Ne pare tuturor foarte rău, deoarece eram nerăbdători să participăm la eveniment”, a transmis Conchita Wurst, în vârstă de 28 de ani, într-un mesaj publicat vineri pe Facebook.

Conchita Wurst şi Basalt ar fi trebuit să cânte melodia ”Small House”, în limbile engleză şi arabă, ca parte a proiectului ”New European Songbook”.

La iniţiativa organizatorilor festivalului, radiodifuzorii publici din Europa au nominalizat artişti naţionali pentru a colabora cu muzicieni migranţi care au ajuns recent pe continent. Austria l-a ales pe Conchita Wurst, care a devenit cunoscut pentru cântecul "Rise Like a Phoenix", cu care a câştigat concursul Eurovision în 2014.

Conchita Wurst şi-a exprimat de numeroase ori sprijinul pentru drepturile refugiaţilor.

”Proiectul «New European Songbook» este despre cum oamenii diferiţi îmbogăţesc cultura locurilor în care se află”, a spus Fergus Linehan, directorul festivalului, pentru AFP.

El a precizat că festivalul i-a trimis trioului Basalt o ”invitaţie deschisă” pentru a cânta în cadrul evenimentului. ”Le vom găsi un loc ca să susţină un spectacol, în acest an sau în 2018”, a spus Fergus Linehan. 

Festivalul Internaţional din Ediburgh se află la cea de-a 70-a ediţie în acest an şi se va încheia pe 28 august.

Thomas ”Tom” Neuwirth, născut pe 6 noiembrie 1988, a devenit cunoscut pe plan internaţional cu numele Conchita Wurst, după ce a câştigat ediţia din 2014 a concursului Eurovision cu single-ul ”Rise Like A Phoenix”. De atunci, cântăreaţa austriacă travestită apare în rochii şi cu barbă şi a devenit o legendă a comunităţii LGBT. A fost invitată să cânte la mai multe parade gay, dar şi în sediul Parlamentului European şi în biroul din Viena al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Sursa: News.ro