Articolul continua dupa recomandari

Alexandru Ciucu a prezentat noua colectie "Lady vs. Gentleman 2013", in premiera, la Monte Carlo, in cadrul propriului eveniment exclusivist organizat in incinta Hotel de Paris sub inaltul patronaj al Casei Regale a Romaniei.

La expozitia colectiei mixte de costume elegante au participat peste 100 de invitati de seama, printre acestia numarandu-se Alteta Sa Regala Principele Nicolae de Romania, Ministrul Culturii din Monaco si Consulul Braziliei din Monaco.

Linia vestimentara semnata Alexandru Ciucu a fost apreciata de invitati pentru conceptul aparte, calitatea materialelor, corectitudinea croielii si atentia deosebita asupra detaliilor. "Prezenta a fost chiar mai numeroasa decat cea de anul trecut cand am avut prima prezentare la Monte Carlo. Multi dintre invitati stiau deja de evenimentul din 2012 si au venit acum in cunostinta de cauza. Ceea ce m-a bucurat insa foarte mult a fost prezenta in majoritate feminina si faptul ca prima mea colectie de dama a fost apreciata in Principat. Spre deosebire de anul trecut, in 2013 am preferat sa fac o expozitie de costume in locul unei prezentari clasice pentru a le da astfel ocazia invitatilor sa priveasca indeaproape detaliile colectiei", a declarat Alexandru Ciucu.

Expunerea colectiei a fost urmata de un cocktail pe superba terasa a hotelului de unde se puteau admira Portul si Palatul Princiar din Monaco.

Activitatea designerului Alexandru Ciucu in Monaco contribuie cu succes la construirea unei imagini pozitive a Romaniei in Principat.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.