"After wedding" este noua modă în materie de nunţi. Pentru că vor amintiri extravagante, mirii îşi continuă petrecerea cu o călătorie în străinătate. Nu pentru luna de miere, ci doar pentru clipul şi fotografiile care să le imortalizeze iubirea. E o mini vacanţă, la pachet cu un fotograf şi chiar un regizor.

Ei sunt Emese şi Cătălin. Doi tineri care au vrut să-şi transforme amintirile de la nuntă... în artă. Aşa că, după marea petrecere, au plecat în vacanţă, cu tot cu un fotograf şi un cameraman, ca să-şi imortalizeze începutul mariajului. Pentru şedinţa foto, au ales Bruxelles. 

Articolul continua dupa recomandari

Tot mai mulţi români îmbrăţişează conceptul de "after wedding". Cererea s-a dublat. Iar vechile albume foto de nuntă au fost înlocuite de adevărate videoclipuri. Chiar şi un regizor face parte din echipă. 

Ionuţ Trandafir a semnat videoclipuri pentru Inna, Smiley, The Motans sau Delia.

Cât despre destinaţiile alese de miri... sunt tot mai exotice. E începutul perfect al unei căsnicii: o lună de miere, surprinsă în imagini de basm.