Zinica și Liviu Breazu s-au cununat religios acum aproape 40 de ani, în biserica Stavropoleus din centrul Bucureştiului.

La momentul respectiv, în biserică se mai afla şi un cuplu de americani, care se afla în vacanţă şi fotografia lăcaşul de cult, un monument istoric.

Articolul continua dupa recomandari

În timp ce americanii fotografiau facinaţi biserica Stavropoleus, le-au cerut voie celor doi însurăţei, Zinica și Liviu Breazu, să-i fotografieze. Cei doi miri nu s-au declarat deranjaţi şi i-au lăsat pe cei doi americani să-i pozeze în voie.

"Ne-am reamintit de nuntă, de tinereţe. Noi eram în biserică şi erau şi ei tot în biserică. Ei fotografiau că erau într-o excursie şi ne-au întrebat: "Putem să facem nişte poze?" Puteţi să faceţi, le-am zis, şi ne-au făcut şi nouă poze. Asta ce-mi mai aduc eu aminte de acum 40 de ani. Acum, noroc că au făcut ăştia Facebook-ul şi alte minunăţii. Mi-a trimis vreo 4-5 fotografii. Noi eram în biserică, la cununia religioasă, iar ei făceau poze pentru că biserica era un monument istoric. Şi acum e la fel. Iar pe noi ne-au anunţat copiii, că au apărut poze cu noi pe Facebook, noi nici nu ştiam. O să le fac o invitaţie, să vină ei, că eu nu mă urc în avion. Lucrez în aviaţie, dar nu mă urc în avion", a declarat Liviu Breazu pentru Observator.

Acum, după aproape 40 de ani de la nuntă,  Zinica și Liviu Breazu au intrat în posesia fotografiilor de la nuntă, făcute de turiştii americani, după ce campania lansată pe Facebook de americanca Susan Hills Goldman, pentru a-i găsi, a dat roade.