Stațiunea Lacul Sărat, cunoscută în întreaga lume ca izvor de sănătate, este situată în zona de câmpie din nord-estul Bărăganului. Se spune că proprietățile terapeutice miraculoase ale apei au fost descoperite cu secole în urmă de voievodul Vlad Țepeș.

Articolul continua dupa recomandari


Legenda spune că Vlad Țepeș a încercat să pedepsească mai mulți soldați turci care îndrăzniseră să calce pe pământ românesc punându-i la saramură. Soldații otomani au fost ținuți în apele sărate ale lacului vreme de o săptămână, iar când Țepeș a dat ordin să fie trași în țeapă în pădurea din apropierea lacului, conform obiceiului, turcii au rezistat neașteptat de mult la tortură. Concluzia a fost că săptămâna de ‘tratament’ în saramură i-a întărit pe otomani și, de atunci, dându-și seama de miracol, voievodul a ordonat ca oștenii săi să își vindece în apele lacului trupurile și caii răniți în lupte.

Stațiunea Lacu Sărat, cunoscută în întreaga lume ca un izvor de sănătate și relaxare, este situată în zona de câmpie din nord-estul Bărăganului, pe raza comunei Chiscani, la numai 5 kilometri distanță de municipiul Brăila, de care este legată printr-o linie permanentă de tramvai construită încă din anul 1900 și printr-o linie de autobuz.


Lacul, format pe un vechi curs al Dunării, care acum este complet izolat, este înconjurat de 70 hectare de pădure, care atenuează climatul de stepă și constituie un plăcut loc de recreere. Adâncimea apei variază între 0,6 și 1,80 metri, iar fundul lacului este acoperit pe întreaga suprafață de un nămol terapeutic, cu un grad foarte mare de mineralizare. Lacul are o suprafață de 1,72 kilometri pătrați și o adâncime de 1,5 metri, iar datorită conținutului ridicat de iod, rezultat în urma descompunerii anaerobe a unei specii de nevertebrate, artemia salinas, nămolul rezultat ameliorează zeci de afecțiuni, motiv pentru care suferinzi din toată lumea vin, de ani de zile, la tratament.

Virtuțile terapeutice ale apei și nămolului din Lacu Sărat au fost puse în valoare încă din anul 1879. I.C. Apostolescu, în lucrarea sa ‘Băile de la Lacu Sărat’ din 1884, vorbește despre un pacient care, la sosirea în stațiune, nici nu putea să se dea jos din trăsură și, după vreo 15 băi, făcea curse lungi pe jos.

Se apreciază că aici există unul dintre cele mai valoroase nămoluri sapropelice din țară și ape cu cea mai mare concentrație salină, realitate confirmată și de faptul că majoritatea pacienților încheie cura balneară într-o stare ameliorată. După un sejur petrecut în stațiunea Lacu Sărat, Nicolae Iorga scria despre ‘Amplasarea pitorească și parcul vechi ce se întinde până departe cu înguste cărări și desișuri pe care nopțile de vară le vor fi umplând de o fermecătoare taină’.

În urmă cu un secol, stațiunea era recunoscută în țară și în Europa ca fiind una dintre resorturile de lux ale României și toată ‘lumea bună’ mergea în weekend la Lacu Sărat. Încă din 1875, exista aici un adevărat complex balneo-climateric, cu stabiliment de băi reci și calde, dușuri cu apă dulce, băi individuale sau comune, ‘cabinete de hydroterapie, phyzioterapie, masaje și băi electrice’ și ‘moașă pentru tratament ginecologic’. Stațiunea, recunoscută pentru proprietățile sale curative, se putea mândri, la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu un cazino modern, un parc englezesc unde cânta fanfară, o sală de ‘popice și croquet’, cu vile cochete, printre care Vila Regală, Vila ‘Poppescu’, Vila ‘Nisipianu’ și restaurante moderne ca ‘Untaru’ și ‘Cazacu’.


Complexul balnear cuprinde o bază de tratament proprie, dotată cu bazin pentru hidro-kinetoterapie, saună și sală de gimnastică și oferă, suplimentar, facilități de baneație liberă, cu băi de soare și nămol. Stațiunea are, în prezent, o capacitate de 250 locuri și este deschisă indiferent de anotimp, oferind facilități pentru băi calde în ape minerale, aplicări de nămol cald și rece, hidroterapie și kinetoterapie.

Accesul pe plaja amenajată din stațiune costă 5,5 lei pentru adulți și 2,5 lei pentru copii, iar un șezlong se poate închiria cu 9 lei.

Turiștii mai au la dispoziție spre a închiria și 23 de căsuțe din lemn, cu două paturi, cu 45 de lei pe noapte.

Pentru cei care vor să beneficieze gratis de facilitățile pe care le oferă lacul, există o zonă cunoscută sub numele de ‘La purcica’, unde brăilenii merg pentru a se unge cu nămol, după ce își întind hainele în crengile copacilor.


Stațiunea oferă și terapie pentru suflet, aici aflându-se Mănăstirea Lacu Sărat, care poartă hramul sfântului Mare Mucenic Pantelimon, ridicată în 1996 exclusiv din lemn, în stil maramureșean, din inițiativa Arhiepiscopiei Dunării de Jos, ea fiind o oază de liniște și verdeață pentru cei aflați la tratament.

Stațiunea din Brăila este unică în țară și prin faptul că aici este locul cu cel mai mare număr de ore de strălucire a soarelui.

Lacul conține importante rezerve de nămol sapropelic și de apă minerală hipertonică, cu compuși ai sulfului, clorului, magneziului și bromului, cu mineralizare de 70-84 grame la litru. Aici pot fi tratate bolile reumatismale degenerative, inflamatorii, bolile ginecologice, dermatologice, endocrine, afecțiuni ale sistemului nervos periferic, stări post-traumatice, afecțiuni respiratorii.

Principalii factori naturali de cură ai stațiunii sunt: apa lacului sulfatată, clorurată, sodică, magneziană cu o mineralizare de 83,955 mg/l, nămolul sapropelic, care conține 41% substanțe minerale și 39 % substanțe organice, bogat în hidrogen sulfurat și nămolul sapropelic care se extrage din lac și are un conținut ridicat de hidrogen sulfurat, fiind utilizat pentru tratarea unei game însemnate de afecțiuni reumatismale.

Pacienții au la dispoziție proceduri pentru următoarele grupe de afecțiuni: afecțiuni reumatismale degenerative — spondiloza cervicală, dorsală și lombară, artroze și poliartroze; afecțiuni reumatismale inflamatorii; afecțiuni reumatismale abarticulare — tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrita; afecțiuni postraumatice — redori articulare posttraumatice, recuperare după imobilizări în aparat gipsat, după operații pe mușchi, articulații și oase, entorse și luxații; afecțiuni dermatologice — unele forme de psoriazis, ichtioze, cheratodermii, neurodermite; afecțiuni neurologice periferice; afecțiuni ginecologice — insuficiență ovariană, cervicite cronice; afecțiuni endocrine — hipotiroidie benignă, hipoovarită puberală; afecțiuni ale aparatului locomotor — reumatismale degenerative, inflamatorii, posttraumatice după fracturi, entorse, luxații.

Bolile asociate care pot fi tratate aici sunt cele dermatologice, endocrine, de nutriție, boli profesionale de uzură, precum munci grele în mediu toxic, trepidații, muncă de noapte, frig și umiditate prelungită.

Ca proceduri se utilizează băile calde cu apa sulfuroasă la cadă, împachetările calde cu nămol, băile galvanice, termoterapia, aerosolii, electroterapia cu curenți de joasă, medie și înaltă frecvență, cu unde scurte și ultrasunete, laserterapia, procedurile cu câmpuri magnetice de joasă frecvență, masajul terapeutic și gimnastica medicală.

În ultimii ani, Lacu Sărat a cunoscut două fenomene extreme: în vara lui 2009 a secat pe 90% din suprafață, iar din 2010, în fiecare iarnă, îngheață și se transformă într-un patinoar natural.

În 2009, lacul a secat pe 90% din suprafață, fenomen care a mai fost întâlnit în 1987 și 1947, iar concentrația de sare rămasă în apă era atât de mare încât cristalele saline deveniseră grunjoase și le provocau răni la picioare turiștilor, care erau nevoiți să parcurgă aproximativ 15 metri pe nămolul uscat rămas în urma retragerii lacului.

Potrivit administratorului bazei de tratament și plajei din Lacu Sărat, Ion Tănase, proprietățile curative ale lacului se păstrează și pe timpul secetei, deoarece în zonele unde se retrage apa, sărătura formează o crustă care protejează stratul de nămol. ‘Lacul se alimentează din apele subterane și depinde în totalitate de starea acestora. E ca și în cazul fântânilor, au apă când crește pânza freatică și rămân fără apă când pânza freatică scade. În 1947, a secat complet, dar tot și-a revenit’, a spus Ion Tănase.

Cei mai în vârstă susțin că au auzit de existența unui izvor al lacului, care, dacă ar fi desfundat, ar permite refacerea nivelului apei, oamenii întrebându-se de ce administratorul stațiunii nu face acest lucru.

Directorul SC Traian SA, Sorin Boșneag, cel care administrează lacul, susține, însă, că aceasta este doar o legendă, construită în jurul așa-zisului izvor din care s-ar alimenta lacul, dar că, în realitate, nu există niciun fel de izvor, lacul fiind alimentat doar din pânza freatică din zonă, care în prezent are un nivel foarte scăzut. ‘S-au vehiculat mai multe păreri referitoare la modul în care este alimentat lacul, însă cea adevărată este că acesta este alimentat din pânza freatică, dovadă că, în 2006, când au fost inundații, nivelul apei era peste cel al malului’, a declarat Boșneag.


El a explicat că lacul nu poate fi alimentat cu apă adusă din altă parte deoarece sarea din Lacul Sărat este un zăcământ mineral care, pentru a se reface în timp și pentru a-și păstra calitățile, trebuie să aibă mediu anaerob și un strat de minim 50 de centimetri de apă. ‘Dacă noi aducem apa din orice sursă, că este industrială, din Dunăre sau din altă parte, stricăm calitățile lacului, omorâm cu bună știință acei viermișori din apă’, a afirmat Boșneag.

Alt fenomen cu care se confruntă Lacu Sărat în ultimii ani este înghețul, stratul de gheață format pe lac măsurând peste 10 centimetri grosime, deși apa are o salinitate de 300 de grame la litru. Pentru ca tratamentul cu nămolul sapropelic, folosit în ameliorarea reumatismului să nu fie întrerupt, angajații bazei balneoclimatrerice l-au extras făcând copci în gheața de la suprafața lacului.

Directorul bazei de tratament, Sorin Boșneag, a declarat, pentru AGERPRES, că salariații complexului brăilean sunt nevoiți să scoată zilnic la copcă nămolul vindecător, pentru că stațiunea numără foarte mulți pacienți care nu pot întrerupe tratamentul.

Stațiunea a avut de suferit în acești ani din cauza unor procese interminabile între Primăria Brăila și cea din Chiscani, care și-au disputat în instanță dreptul de administrare a stațiunii, respectiv încasarea taxelor și impozitelor.

În anul 2008, Primăria Chiscani a acționat în judecată SC ‘Unita Turism’ SA, societatea care exploatează plaja Lacu Sărat și nămolul terapeutic, și a solicitat, pe motiv că Stațiunea Lacu Sărat s-ar afla pe raza administrativ-teritorială a comunei, încasarea impozitelor, care până atunci mergeau la Primăria Brăila.

Primăria Brăila a fost chemată parte în proces, pentru ca SC ‘Unita Turism’ să poată recupera banii plătiți către municipiu, în cazul în care Primăria Chiscani ar primi o sentință favorabilă.

După mai multe termene și amânări, Curtea de Apel Galați i-a dat câștig de cauză Primăriei Chiscani, dar Primăria Brăila și SC ‘Unita Turism’ au făcut recurs și au obținut, în aprilie 2014, o sentință definitivă favorabilă dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Primarul Brăilei, Aurel Simionescu, a declarat, că definitorie în câștigarea procesului a fost o hartă a Brăilei care datează din 1968, pe care a reușit să o obțină în urma unor intervenții repetate făcute la Guvern. ‘Am reușit să fac rost de harta originală, în care se vede fără dubiu că Stațiunea face parte din teritoriul administrativ al municipiului Brăila. Până acum nu mai existau la Brăila exemplare ale hărții din 1968. Înainte de adoptarea Legii nr. 2 din 1968, care a stabilit împărțirea administrativ-teritorială a României, au existat mai multe propuneri. O astfel de propunere stabilea ca teritoriul municipiului Brăila să fie până la Șoseaua de centură, iar ce trece de această șosea să fie al Chiscaniului. Dar aceasta a fost doar o propunere. Harta originală include stațiunea la municipiul Brăila‘, a declarat Simionescu.

Procesul de modernizare a stațiunii ar fi putut începe încă din 2010, când Guvernul a alocat 570.000 lei pentru investiții, dar banii au rămas blocați în Trezorerie din cauza procesului aflat pe rol între cele două primării.

În stațiune nu s-a mai investit nimic în ultimii 20 de ani și s-a degradat continuu. Plaja se face direct pe iarbă, s-au distrus podurile de acces spre lac, dușurile cu apă caldă, solarul. Primăria Brăila a reușit, anul acesta, să refacă aleile de acces către plajă.

Potrivit primarului Aurel Simionescu, stațiunea va intra în reparații capitale începând de anul viitor, proiect în care vor fi investiți trei milioane de lei, prin contribuția Consiliului Județean (CJ), Primăriei Brăila și a Centrului de Informare și Documentare, toate cele trei structuri administrative constituind Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Lacu Sărat.

CJ Brăila mai vrea să dezvolte aici, în colaborare cu Spitalul Județean Brăila, un proiect pilot de tratare a infertilității.În cadrul proiectului se va forma un lot de femei cu probleme de fertilitate, care își doresc să devină mame și care vor fi tratate cu băi de sare și nămolul sapropelic. Un exemplu în acest sens este stațiunea Băile Sovata din județul Mureș, unde anual merg sute de femei cu probleme de sterilitate și alte afecțiuni ginecologice, care sunt tratate cu băi de sare și nămol, rata de reușită a acestui tip de tratament fiind de 45%.

Baza de tratament Lacu Sărat din Brăila se află în topul celor mai căutate stațiuni balneoclimaterice din România, după cum a declarat, pentru AGERPRES, directorul Casei Județene de Pensii Brăila, Sorin Enache, care vinde anual toate biletele de tratament repartizate acestei stațiuni.

Chiar dacă, în ultimii 20 de ani, stațiunea nu a beneficiat de nicio investiție, fiind parcă încremenită în timp, ea continuă să fie vizitată anual de sute de turiști, care trec peste condițiile uneori improprii oferite aici, fiind interesați doar de proprietățile curative ale nămolului sapropelic. 

Spune-ne ce a trezit în tine acest articol. Alege una dintre emoții.

  • Mândrie0
  • Speranţă0
  • Iniţiativă0
  • Indignare0
  • Revoltă0