Greu în România: nutriţia e opţională în şcoli şi statul nu are un program naţional pentru a combate obezitatea. Elevii însă acumulează kilogram după kilogram.

Articolul continua dupa recomandari

Aproape 70% dintre copiii din România nu mai iau micul dejul sau cina cu părinţii. O arată cel mai recent studiu lansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Iar mesele principale sunt înlocuite de gustări rapide, deloc nutritive.

Puțini elevi români au parte de ore de nutriție în școli

Greu în România: nutriția e predată în puține școli din țară

În şcolile româneşti nutriţia e opţională. La nivelul Inspectoratului Şcolar Bucureşti există două programe: "Educaţia pentru sănătate în şcoala românească" şi "Suntem tânăra generaţie", proiecte menite să-i înveţe pe elevi ce înseamnă un stil de viaţă sănătos. Dar, şi aici, nutriţia e doar un capitol, de cele mai multe ori teoretic.

MARIANA MANEA, purtătorul de cuvânt al ISMB:

”Nu trebuie uitat faptul că noi nu suntem specialişti în aceste domenii. Suntem profesori, nu avem cunoştiinţele necesare de a îndruma aceşti copii.”

Numărul copiilor obezi crește, arată campania Greu în România

În 2004, Programul Naţional de Educaţie pentru Sănătate a fost introdus ca şi opţional în şcoli. Acum, mai puţin de 30% dintre instituţiile de învăţământ, din Capitală, îl au în grilă.

”La început a fost noutatea, s-a vrut, dar generaţiile s-au schimbat şi este mai importantă o limbă străină, un supliment de mate sau română, decât un stil de viaţă sănătos, gândindu-se că asta îi pot oferi acasă. Dar, revenind, exemplele adulţilor nu sunt mereu sănătoase”, a explicat, pentru campania Greu în România, inspectorul pentru activități extrașcolare Elena Ștefan.

Lipsa unui program național care să combată obezitatea

Sistemul de învăţământ mai are o problemă. În Capitală, de exemplu, doar 15% dintre şcoli au şi cantine.

Canitnele lipsesc din majoritatea școlilor românești

Campania lui Jamie Oliver pentru alimentaţia sănătoasă este dusă în 62 de ţări, printre care şi România. Aici, ambasadorii lui promoveaza în randul copiilor mâncarea sănătoasă. Mai ales că, dezechilibrul alimentar afectează copii din întreaga lume. La nivel global sunt peste 40 de milioane de copii obezi sau supraponderali şi peste 161 milioane de copii subnutriţi care nu primesc o alimentatie echilibrată şi sănătoasă necesară pentru dezvoltarea lor fizică şi mentală.

La nivel guvernamental însă, deocamdată nu există un program național pentru a combate obezitatea.

Urmăreşte Campania "Greu în România":