Astăzi, ambasadorul britanic pe lângă UE, Tim Barrow, va înmâna personal președintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea semnată deja de premierul Theresa May, prin care executivul de la Londra notifică activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, echivalent cu lansarea negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Articolul continua dupa recomandari

Principalele puncte ale Brexitului vor fi stabilite de Guvernele celor 27 de ţări care rămân în UE şi de Guvernul de la Londra, însă există opt personalităţi care vor juca un rol important în negocierile care vor urma.

Citeşte şi VEŞTI BUNE pentru ROMÂNI după declanşarea Brexit! CONDIŢIA de ultimă oră pusă de UE pentru a nu BLOCA negocierile cu Marea Britanie

BBC face o prezentare a celor opt, despre care spune că vor juca un rol crucial în evenimentele ulterioare activării Articolului 50 de către Londra.

Echipa Uniunii Europene

Astfel, negocierile din partea UE vor fi conduse de "Grupul de lucru Articolul 50”, format din Michel Barnier, negociatorul Comisiei Europene pentru Brexit; germanca Sabine Weyand, negociator-şef adjunct; Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, şi Didier Seeuws, reprezentantul grupului de lucru al Consiliului de Miniştri (în care sunt reprezentate statele membre ale UE).

Michel Barnier

Pe 27 iulie 2016, CE l-a numit pe fostul vicepreşedinte al Comisiei Europene Michel Barnier drept negociator pentru Brexit.

Fost comisar european pentru piaţă internă, francezul Michel Barnier îi va raporta direct președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Citeşte şi Ziua declanşării BREXIT! CE SE VA ÎNTÂMPLA după ce Marea Britanie va invoca Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona

Michel Barnier (65 de ani), un european convins, angajat în politică de peste 40 de ani, a ocupat postul strategic de comisar pentru piața internă și servicii financiare în Comisia Europeană ''Barroso II'' (2010-2014).

El a fost arhitectul Uniunii Bancare Europene, alegându-se cu reputația de ''oaia neagră'' a City-ului londonez, prima mare piață financiară a Europei, una dintre mizele cruciale ale negocierilor în viitor.

Sabine Weyand 

Germanca Sabine Weyand a fost caracterizată de Jean-Claude Juncker drept unul “dintre cei mai buni şi mai inteligenţi oameni din Comisia Europeană”. Ea fost numită adjunctă a negociatorului-șef în luna septembrie a anului trecut.

Sabine Weyand, care a studiat la Universitatea Cambridge, era înainte de numire numărul doi în Directoratul General pentru Comerț al CE. Ea are 23 de ani de experienţă în relaţii comerciale internaţionale şi peste zece ani de experienţă de lucru în Comisia Europeană.

Donald Tusk 

Înainte de votul la referendumul din 2016, Donald Tusk a făcut tot ce a fost posibil pentru a împiedica ieşirea Marii Britanii din UE. El chiar a apocalyptic atunci când a declarat că părăsirea Uniunii Europene de către Marea britanie “va însemna nu numai distrugerea UE, dar a întregii civilizaţii politice europene”.

Citeşte şi Ziua declanşării BREXIT! Care sunt de fapt CONSECINŢELE ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Ce se va întâmpla cu ROMÂNII din Anglia

După vot, Donald Tusk a revenit asupra acestor declaraţii, spunând “ce nu te ucide, te face mai puternic”.

La 9 martie 2017, Donald Tusk a fost reales în funcția de președinte al Consiliului European, pe care o deținea din 2014, în ciuda opoziției exprimate de țara sa natală, fiind pentru prima dată când președintele Consiliului European este ales fără a se întruni unanimitatea votului.

Donald Tusk a studiat istoria la Universitatea Gdansk, pe care a absolvit-o în 1980, când a fondat Asociația Studenților Independenți, NZS, care a făcut parte din Mișcarea sindicală Solidaritatea. În anii '90 a publicat mai multe cărți despre istoria Gdanskului, unele dintre acestea fiind foarte bine vândute.

A fondat în 1991 Partidul Congresul Liberal Democrat (KLD), care s-a unit ulterior cu partidul fostului premier Tadeusz Mazowiecki, apărând astfel Uniunea Libertății (UW). A fost membru al Parlamentului polonez începând din 1991.

În ianuarie 2001, a fondat Platforma Civică (Platforma Obywatelska — PO), care în 2005 l-a nominalizat pentru a candida la alegerile prezidențiale, pe care le-a pierdut în turul al doilea în fața lui Lech Kaczynski.

Tusk și Platforma Civică au câștigat alegerile parlamentare din 2007, învingând partidul premierului Jaroslaw Kaczynski, Lege și Justiție. Ca urmare a câștigării alegerilor, Donald Tusk a fost numit în 2007 premier al Poloniei. A deținut această demnitate timp de șapte ani, fiind cel mai longeviv premier al Poloniei democrate și primul care a fost reconfirmat în această funcție.

Didier Seeuws

Diplomatul belgian Didier Seeuws a fost numit tot de Tusk reprezentantul grupului de lucru al Consiliului de Miniştri (în care sunt reprezentate statele membre ale UE) pentru Brexit.

El are 51 de ani şi este diplomat de carieră. Este licenţiat în ştiinţe diplomatice şi în drept european.

A fost purtător de cuvânt al premierului belgian Guy Verhofstadt şi şef de cabinet al preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Didier Sweews a fost consilier în reprezentanţa permanentă a Belgiei pe lângă UE din 1998 şi până în 2002, fiind însărcinat cu relaţiile cu Parlamentul European. Până în 2003, a fost purtătorul de cuvânt al Departamentului de Relaţii Externe şi reprezentant permanent al Belgiei pe lângă UE.

Echipa Marii Britanii

Din partea Marii Britanii, personajele cheie în negocierile care vor fi purtate sunt: David Davis, ministrul britanic pentru Brexit, Tim Barrow, ambasador pe lângă Uniunea Europeană,

David Davis

David Davis a studiat la Universitatea Havard, London Business School şi la Universitatea din Warwick, iar în 1987, la vârsta de 38 de ani, a devenit parlamentar din partea Partidului Conservator după o carieră în management, la companii mari precum Tate sau Lyle.

În ciuda vederilor sale eurosceptice, el a fost secretar de stat pentru Europa în perioada Guvernului condus de John Major, în anii ’90.

Citeşte şi CUTREMUR în economia Marii Britanii după declanşarea Brexit: Cum vor fi AFECTAŢI românii care lucrează în Anglia

David Davis, în vârstă de 67 de ani, a militat în favoarea Brexitului.

Michel Barnier, negociatorul-şef pentru Brexit din partea UE, şi David Davis au fost “adversari” şi în anii ’90, când ocupau funcţii de miniştri şi aveau viziuni complet diferite în privinţa Uniunii Europene.

Oliver Robbins 

Apărător al drepturilor civile, în cadrul echipei pentru ieşirea din UE, Oliver Robbins va juca un rol crucial în negocierile pentru Brexit, scrie BBC.

El a făcut parte din echipele a doi foşti prim-miniştri: Tony Blair şi Gordon Brown, fiind la doar 31 de ani numit secretar principal al lui Tony Blair.

Calităţile de negociator ale lui Oliver Robbins sunt renumite, după ce a mediat mai multe conflicte pe probleme de drepturi civile.

Robbins a colaborat, de asemenea, cu fostul premier David Cameron pe probleme de siguranţă naţională, iar apoi a fost desemnat pentru a se ocupa de politicile privind imigraţia în Guvernul condus de Theresa May.

Tim Barrow

Tim Barrow a fost numit în ianuarie 2017 în funcția de ambasador pe lângă Uniunea Europeană.

Tim Barrow, un diplomat de carieră care a fost și ambasador la Moscova, a preluat acest post de la Ivan Rogers, care a demisionat după ce a lansat critici dure la adresa felului în care guvernul de la Londra pregătește procedurile pentru ieșirea Marii Britanii din UE.

Barrow, care a studiat la Universitatea Oxford, a deținut postul de secretar I al ambasadei Marii Britanii pe lângă UE.

Sarah Healey 

Sarah Healey ocupă funcţia de Director general al ministerului care se ocupă de Brexit, după ce a ocupat o funcţie similar la Ministerul Culturii.

Healey a studiat istoria modern şi literature engleză la Oxford University şi a urmat apoi cursurile London School of Economics. Ea s-a dedicate ulterior unei cariere în serviciul public.

Potrivit analiştilor, negocierile urmează să înceapă în mod oficial abia după cel puţin două luni de la notificare, în contextul în care Comisia Europeană (CE) trebuie să stabilească, la rândul ei, detaliile planului de negociere, pe baza liniilor directoare formulate de liderii europeni.

Marea Britanie a votat să devină prima ţară care părăseşte UE, în referendumul din iunie 2016, iar partenerii săi din blocul comunitar au îndemnat-o să-şi grăbească plecarea pentru a pune capăt unor incertitudini generate de Brexit.

Citeşte şi Ce vrea România după Brexit. Klaus Iohannis a insistat asupra acestei probleme

Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, adoptat în 2009, prevede că "orice stat membru poate decide să se retragă din Uniune, în conformitate cu regulile sale constituţionale".

Acest text cere UE să negocieze un acord cu statul care pleacă, prin care să se stabilească "modalităţile retragerii sale, care să ţină cont cadrul relaţiei sale viitoare cu Uniunea".

Chiar dacă nu se poate ajunge la un asemenea acord, tratatele UE vor înceta să se aplice ţării care pleacă la doi ani după ce statul respectiv îşi anunţă oficial intenţia de a părăsi blocul, mai puţin în cazul în care statele membre UE decid în mod unanim să prelungească acest termen-limită.

În pofida faptului că Articolul 50 enunţă procedura de retragere, unii analişti au avertizat că un Brexit - cum este cunoscută retragerea Marii Britanii din UE - nu va fi un proces uşor.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.