Marea Britanie va activa mâine, 29 martie, articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, declanşând, astfel, BREXIT-ul, procedura de ieşire a ţării din Uniunea Europeană, după ce britanicii au răspuns "DA" la referendumul organizat în 2016.

Articolul continua dupa recomandari

O întrebare importantă rămâne cu privire la ce urmează după invocarea articolului 50 şi la ce se pot aştepta britanicii în cei doi ani de negociere a unui acord între Londra şi Bruxelles.

Ce se va întâmpla după declanşarea BREXIT:

6-7 aprilie - Liderii europeni se vor reuni, pentru a doua oară în doar două săptămâni, în încercarea de a stabili o serie de linii directoare pentru echipa de negociatori europeni condusă de Michel Barnier. De asemenea, europenii au nevoie de patru săptămâni pentru a pregăti această reuniune crucială, iar orice întârziere în ceea ce priveşte declanşarea ieşirii britanicilor din blocul comunitar ar putea să împingă data organizării summitului UE27.

14 aprilie - Aceasta este data limită până la care preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, poate convoca organizarea summitului UE27 pentru a nu întârzia sărbătorirea Paştelui în Uniunea Europeană.

23 aprilie - Începe primul tur al alegerilor prezidenţiale franceze, iar cele mai mari şanse electorale sunt de partea lui Emmanuel Macron şi a lui Marine Le Pen.

15 mai - Preşedintele Francois Hollande îşi încheie mandatul şi predă frâiele puterii succesorului său, care va fi ales în urma celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Următorul preşedinte francez va juca un rol crucial în negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din UE, iar riscul proliferării euroscepticismului într-o Europă zguduită de Brexit ar putea să fie amplificat de o victorie a lui Marine Le Pen.

Aprilie / Mai - Michel Barnier le va transmite liderilor europeni o serie de ”recomandări” detaliate cu privire la structura negocierilor de ieşire a Marii Britanii din UE. De asemenea, în următoarele luni vor avea loc mai multe reuniuni ministeriale pentru a aproba o serie de directive pentru echipa de negociatori a lui Barnier. Primele discuţii dintre partea britanică şi cea europeană ar putea să aibă loc în mai, atunci când ministrul David Davis va purta primele negocieri cu liderii de la Bruxelles.

Decembrie 2017 - Liderii europeni doresc să ajungă pâna la finele anului la un acord de bază cu privire la retragerea Marii Britanii. Acest acord din bază va lua în considerare angajamentele britanicilor, statutul legal al imigranţilor europeni şi britanici după Brexit, precum şi soluţionarea cazurilor legale şi reintroducerea controalelor la graniţa dintre Regatul Unit şi UE.

2018 - Premierul Theresa May vrea semnarea unui acord comercial complex, însă diplomaţii europeni se îndoiesc că negocierea unui asemenea acord se poate face în următorii doi ani. Există totuşi posibilitatea apariţiei unei noi diviziuni între statele europene, care ar putea să discute în paralel despre noile relaţii comerciale cu Londra.

Octombrie 2018 - Aceasta este data până la care Michel Barnier speră să finalizeze acordul dintre Londra şi Bruxelles, pentru a da timp ratificării sale în Parlamentul European şi votării la Consiliul European.

ZIUA BREXIT-ULUI

15 martie 2019 - Aceasta este ziua în care Marea Britanie ar urma să părăsească Uniunea Europeană, însă procesul ar putea să fie întârziat. De asemenea, nimic nu-i împiedică pe britanici să iasă mai devreme dacă reuşesc să obşină un acord, iar liderii europeni ar putea să voteze în unanimitate pentru prelungirea termenului de doi ani.