O tânără rănită în urma unui teribil accident petrecut în Ucraina, pe 18 octombrie, a aflat, după ce s-a trezit din comă, că soțul și sora sa au murit spulberați de bolidul condus de Aliona Zaițeva, fiica de 20 de ani a milionarului ucrainean Vasili Zaițev.

Aliona Zaițeva a provocat un adevărat carnagiu în Ucraina, după ce a trecut cu SUV-ul pe culoarea roșie a semaforului și a omorât șase oameni, printre aceștia aflându-se și soțul și sora Oskanei Berchenko

Articolul continua dupa recomandari

Foto: Oskana Berchenko si soțul ei, Alexander

Aliona Zaițeva se afla la volanul mașinii ei, un Lexus RX 350, și, potrivit martorilor, a trecut cu viteză pe culoarea roșie a semaforului, izbindu-se într-un Volkswagen Touareg. În urma impactului, SUV-ul s-a răsturnat o dată, a ieșit de pe carosabil și a lovit mai mulți oameni care se aflau la trecerea de pietoni.

Șase oameni au murit, printre aceștia numărându-se o adolescentă de 15 ani, Yury Neudachin (24 de ani), Oksana Nesterenko (36 de ani), soțul Oskanei Berchenko, Alexander Evteev (27 de ani), și Diana Berchenko (22 de ani).

În urma accidentului, Oksana Berchenko a stat mai multe zile în comă, ea suferit răni grave la față, la cap și o fracură de pelvis. După ce va ieși de la terapie intensivă, femeia va trebui să suporte numeroase intervenții chirurgicale.

La patru săptămâni după accident, după ce a aflat despre moartea celor doi, Oksana a făcut un apel disperat pentru ca acest caz să nu fie mușamalizat, cerându-le celor implicați să refuze orice sumă de bani și să-și facă datoria.

"Vreau să mă adresez celor care au legătură cu acest caz. Dacă sunteți martor, oferiți dovezile justiției. Dacă sunteți anchetator, judecător, procuror - rezolvați acest caz respectând litera legii. Dacă ați primit mită, amintiți-vă care este datoria voastră. Nu luați banii, nu-i ajutați pe criminali să scape nepedepsiți. Ni s-a întâmplat nouă pe 18 octombrie, dar mâine vi s-ar putea înâmpla chiar vouă", este apelul disperat al Oksanei.