Comisia pentru supravegherea serviciilor de informaţii din cadrul Senatului american vrea să-l audieze pe fostul director FBI James Comey atât într-o sesiune publică, cât şi într-o sesiune cu uşile închise, relatează The Associated Press.

Articolul continua dupa recomandari

De asemenea, Comisia a anunţat  miercuri că îi cere directorului interimar al FBI Andrew McCabe să-i predea orice note ar fi întocmit Comey cu privire la discuţii pe care le-a purtat cu Casa Albă ori Departamentul Justiţiei despre eforturile Rusiei de a influenţa alegerile de anul trecut din Statele Unite.

Comey a scris o notă în urma unei întâlniri la Casa Albă, în februarie, cu preşedintele Donald Trump, în care afirmă că şeful statului i-a cerut să pună capăt unei anchete FBI cu privire la fostul său consilier pe probleme de securitate naţională Michael Flynn.

Nota lui Comey - care se pare că a încercat să-şi documenteze în scris contactele cu Casa Albă - ar reprezenta o probă a faptului că preşedintele a încercat să influenţeze ancheta.

James Comey a scris mai multe rapoarte

Potrivit unei surse citate de CNN, James Comey a scris mai multe rapoarte despre chestiuni care l-au neliniştit cu privire la contactele şi relaţiile dezvoltate de preşedintele Statelor Unite. Această informaţie iese la lumină după publicarea unui raport redactat de fostul director al FBI, care arată că preşedintele i-a cerut direct lui Comey să oprească anchetarea consilierului Michael Flynn.

”A scris mai multe rapoarte, mare parte din ele fiind despre contactele lui Trump - în special cele care îi stârneau neliniştea”, a precizat sursa citată de CNN.

Mai mult, directorul demis al agenţiei de informaţii speră că există înregistrările discuţiilor purtate cu Donald Trump, aşa cum a ameninţat preşedintele american într-un mesaj postat pe Twitter.

”I-ar plăcea să le aibă. Un motiv pentru care a redactat aceste rapoarte este teamă că nu ar fi putut să confirme aceste informaţii - dar această confirmare s-ar putea găsi în înregistrări”, a completat sursa.

Sursa: news.ro


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.