A fost atacat cu acid sulfuric şi a crezut că viaţa s-a sfârşit prea devreme. Un tânăr român pe care iubita britanică l-a desfigurat din gelozie, povesteşte pentru prima dată nenorocirea prin care a trecut. Şi cum a reuşit să o ia de la capăt.

Articolul continua dupa recomandari

La un an de la atacul în urma căruia a fost mutilat pe viaţă, Daniel Rotariu a găsit puterea să vorbească despre trauma sa. Abia trecut de 30 de ani, românul a mărturisit pentru jurnaliştii din Marea Britanie că supravieţuirea lui poate fi considerată un miracol. "Am fost în comă timp de cinci săptămâni. Apoi am petrecut șase luni în Spitalul Municipal, unde asistentele medicale au fost uimitoare şi unde medicii mi-au salvat viața." 

În cele mai grele momente, lui Daniel i-a fost alături noua sa iubită, îngrijitoare în centrul de recuperare unde el şi-a petrecut multă vreme după atacul cu acid sulfuric: "Daniel este o persoană extraordinară. Este atât de inteligent şi de amuzant. M-am îndrăgostit repede de el. Cicatricile nu înseamnă nimic pentru mine, fiindcă el este un om minunat." 

Cu visurile năruite şi desfigurat complet, Daniel încearcă să-şi continue viaţa. Nu a reuşit, însă, nici până acum, să-i spună mamei ce i s-a întâmplat. 

Fix acum un an, o ceartă cu fosta sa parteneră i-a transformat lui Daniel viaţa într-un coşmar. În timp ce românul dormea, ea a turnat acid sulfuric pe el. Cu mintea întunecată de gelozie, agresoarea ar fi testat pe alimente puterea substanţei. "Cred că va ajunge în iad. Ea nu are suflet. Nu am niciun sentiment pentru ea." 

Cea care l-a lăsat pe Daniel în agonie a primit 17 ani de închisoare. Rămas fără vedere şi cu răni emoţionale adânci, tânărul român consideră, însă, că pedeapsa nu este suficientă. El solicită acum modificarea legislaţiei în Marea Britanie pentru ca acidul sulfuric să nu mai fie vândut fără o autorizaţie specială. 

De altfel, poliţia din Regat are date dramatice: dacă în 2014, a înregistrat peste 160 de atacuri cu acid, la sfârşitul anului trecut, ele au fost de aproape trei ori mai numeroase.