Autorităţile franceze l-au identificat vineri după-amiază pe poliţistul ucis în atacul de pe Champs-Elysees drept Xavier Jugele (37 de ani), care a participat inclusiv la intervenţia autorităţilor în timpul atentatelor teroriste din noiembrie 2015, acesta fiind desfăşurat pentru a păzi sala Bataclan.

Articolul continua dupa recomandari

Jugele a participat inclusiv la concertul lui Stig de redeschidere a sălii Bataclan.

”Sunt fericit să fiu aici. Încântat de redeschiderea Bataclan. Este simbolic. Suntem aici drept martori. Suntem aici să apărăm valorile civice. Acest concert celebrează viaţa. Spunem nu teroriştilor”, a declarat Jugele cu ocazia redeschiderii sălii Bataclan.

Un număr de 130 de persoane şi-au pierdut viaţa în atentatele din noiembrie 2015, iar 90 de persoane au fost masacrate de jihadişti doar în sala Bataclan, unde concerta trupa americană Eagles of Death Metal.

Jugele a fost trimis imediat după atentat să păzească sala Bataclan.

De asemenea, poliţistul era homosexual şi era într-un parteneriat civil. Jugele era inclusiv un membru activ al asociaţiei Flag!, care îi reprezintă pe poliţiştii transexuali, homosexuali şi bisexuali din Franţa.

Xavier Jugele a fost împuşcat joi noaptea în cap de către atacatorul Karim Cheurfi, într-un atac revendicat de către jihadiştii Statului Islamic.

”Atunci când am auzit că este unul dintre noi... am fost şocat. De fiecare dată când un poliţist moare la datorie, cu toţii suntem mişcaţi şi afectaţi de o asemenea tragedie. Dar emoţiile sunt mai puternice atunci când îl cunoaşteam şi era chiar membru al asociaţiei noastre”, a declarat directorul asociaţiei Flag!, Mickael Bucheron.

De asemenea, acesta l-a descris pe poliţistul ucis drept ”un tip bun, un tip drăguţ şi un ofiţer dedicat şi profesionist”.

Condoleanţe şi mesaje de susţinere pentru familia poliţiştului ucis au venit din partea mai multor organizaţii, inclusiv a Asociaţiei Europene a Poliţiştilor Gay.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.