Hillary Clinton se declară "dezgustată" şi "şocată" după ce a aflat despre acuzaţiile de hărţuire sexuală la adresa producătorului Harvey Weinstein şi anunţă că nu există posibilitatea să returneze donaţiile de campanie ale acestuia, dar dă asigurări că va folosi banii în scopuri caritabile, transmite CNN, citat de News.ro

Articolul continua dupa recomandari

Clinton  a declarat că va dona banii cu care Weinstein a contribuit la campania ei ca urmare a numeroaselor acuzaţii de agresiune sexuală formulate la adresa acestuia.

Hillary Clinton a spus, într-un interviu pentru CNN, că este "desgustată" şi "şocată".

"Am fost îngrozită. Este ceva intolerabil", a precizat ea, adăugând că aceasta este o latură pe care nu i-a cunoscut-o, ca şi mulţi alţii.

În ceea ce priveşte donaţiile, Hillary Clinton a declarat că nu există posibilitatea returnării banilor, dar că îi va folosi în scopuri caritabile.

"Anual, dau 10% din venit în scopuri caritabile, şi aceşti bani vor fi parte din donaţie. Nu există niciun dubiu", a subliniat Clinton.

De asemenea, ea a ţinut să afirme că nu a avut nicio idee că Weinstein avea un astfel de comportament, deşi persoane de la Hollywood susţin că apropiaţii ştiau despre acest lucru.

"Eu cu siguranţă nu am ştiut şi nici nu am idee cine ar fi putut să ştie", spune ea.

Harvey Weinstein, în vârstă de 65 de ani, care a fost acuzat de numeroase femei, între care actriţele Ashley Judd, Gwyneth Paltrow şi Angelina Jolie, de hărţuire sexuală, dar şi de viol, de alte trei, a fost concediat de la conducerea companiei sale şi părăsit de soţie.

Leonardo DiCaprio şi Ben Affleck, actori care au lucrat pentru mai multe filme împreună cu Harvey Weinstein, au condamnat comportamentul lui faţă de femei, iar miercuri, consiliul BAFTA i-a suspendat producătorului calitatea de membru.

Sursă: News.ro