Acest site foloseste cookie-uri


Liderul Al-Qaida îndeamnă la comiterea de atacuri în urma execuţiilor în Arabia Saudită

14 IANUARIE 2016  •  12:40

Daca iti place stirea, share pe:

 Liderul Al-Qaida îndeamnă, într-o înregistrare audio, la comiterea de atacuri în Arabia Saudită şi în ţările occidentale aliate acesteia, ca urmare a executării a 43 dintre membrii organizaţiei teroriste la ordinul conducerii saudite, informează agenţia de presă Reuters.

Organizaţia de monitorizare americană SITE a avertizat că a descoperit joi o înregistrare audio, transmisă marţi, în care liderul Al-Qaida face apel la militanţii organizaţiei teroriste să comită atacuri în Arabia Saudită şi în ţările occidentale aliate acesteia.

Reţeaua teroristă a avertizat luni Arabia Saudită că va plăti pentru executarea a 43 dintre membrii săi. Arabia Saudită a executat pe 2 ianuarie 47 de persoane condamnate pentru acte de terorism, printre acestea aflându-se şi un important lider religios şiit, a cărui executare a generat tensiuni în ţările din Orientul Mijlociu, mai ales între Iran şi Arabia Saudită, care au întrerupt relaţiile diplomatice, transportul aerian şi relaţiile comerciale dintre cele două state din această cauză.

Ayman al-Zawahri, faţă de care şi-au declarat loialitatea toate filialele Al-Qaida din regiune, solicită militanţilor saudiţi să doboare regimul instaurat de dinastia saudită şi militanţilor de pretutindeni să pedepsească regatul saudit prin atacarea partenerilor săi occidentali.

"Nu a venit vremea pentru voi să scăpaţi de acest regim care v-a corupt religia şi viaţa pământească?", s-a adresat al-Zawahri saudiţilor.

"Cea mai bună metodă pentru a-i răzbuna pe fraţii voştri este să atacaţi alianţa sionisto-cruciaţilor", a precizat liderul Al-Qaida, adresându-se militanţilor reţelei teroriste de pretutindeni.

Cei 43 de militanţi executaţi au fost condamnaţi pentru participarea la atacuri comise de Al-Qaida în regatul saudit în perioada 2003-2006 în care au murit sute de localnici şi cetăţeni străini.

În opinia analiştilor saudiţi, executarea şeicului Nimr al-Nimr şi a altor trei şiiţi împreună cu cei 43 de membri ai reţelei Al-Qaida a reprezentant un mesaj adresat majorităţii sunnite că Riadul va pedepsi actele teroriste comise de ambele comunităţi religioase.

Zawahri susţine că executarea lui al-Nimr a reprezentat o conspiraţie prin care Riadul să obţină susţinerea ţărilor din Orientul Mijlociu împotriva Iranului.

"Uciderea lui este una dintre manifestările competiţiei saudito-iraniene pentru obţinerea puterii în regiune, dar sub pretextul că protejează interesele Americii", a argumentat al-Zawahri.


Sursa: mediafax.ro

Comentarii

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

Promovat

Meteo

Meteo 30/09/2016

Horoscop

Horoscopul zilei 30/09/2016. Este o zi favorabilă tuturor celor sensibili