Portugalia a înregistrat în total 226 de incendii sâmbătă, ceea ce presupune un nou record de incendii contabilizate într-o singură zi în decursul acestui an, au informat surse ale Protecției Civile citate de EFE şi Agerpres

Purtătoarea de cuvânt a Protecției Civile, Patrícia Gaspar, a informat că sâmbătă până la ora locală 21:00 au fost înregistrate în total 226 de focuri, dintre care 19 erau încă active, potrivit ziarului lusitan Publico.

Articolul continua dupa recomandari

Pragul cel mai înalt a fost înregistrat după-amiază, când în decurs de doar trei ore au izbucnit 70 de incendii în centrul și nordul țării. Multiplicarea incendiilor mici în țară este în prezent principala preocupare a autorităților.

Pompierii au reușit să controleze în cursul după-amiezii, după trei zile, incendiul de proporții din Abrantes, considerat cel mai mare din această vară, după tragedia de la Pedrógao Grande de la jumătatea lunii iunie.

Dintre focarele majore împotriva cărora sunt mobilizați peste 2.000 de pompieri, îngrijorează cel mai mult incendiile din districtul Coimbra, în centrul Portugaliei, unde peste 600 de efective luptă împotriva flăcărilor.

Principalul obstacol în stingerea flăcilor este prognoza meteo din următoarele zile, care anunță vânturi puternice și temperaturi ridicate, astfel încât toate districtele din această regiune a țării au fost plasate sub cod portocaliu de risc de incendiu.

Sursă: Agerpres